• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
13/02/2026
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Olt

Patru străzi din Romaneşti, asfaltate pentru „combaterea sărăciei“

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
13/05/2021
in categoria Stiri Olt
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Patru străzi din cartierul craiovean Romaneşti vor fi modernizate cu fonduri europene. Proiectul este vechi, dar la etapa de dinaintea asfaltării propriu-zise s-a ajuns abia acum. Contractul de finanţare a fost semnat în iulie 2019, însă licitaţia privind execuţia lucrărilor a fost lansată ieri în sistemul electronic de achiziţii publice.

Transformarea străzilor Nedeia, Popova, Mirăslău şi Prutului din drumuri cu bolovani de râu şi piatră cubică în drumuri asfaltate a fost prinsă în proiectul „Promovarea incluziunii sociale şi combaterea sărăciei în comunităţile defavorizate din municipiul Craiova – faza II – zona Fântâna Popova”, finanţat prin Programul Operational Regional 2014-2020.

Cele patru străzi nu vor avea însă doar asfalt şi trotuare, ci şi o reţea nouă de apă potabilă, cu branşamentele aferente. „Pentru cele patru străzi se vor executa şi lucrări de alimentarea cu apa potabilă, respectiv înlocuirea conductelor de alimentare cu apă şi branşarea tuturor consumatorilor, plus realizarea de canalizare pluvială“, explica la semnarea contractului de finanţare primarul de atunci al Craiovei, Mihail Genoiu. 

Cele patru străzi din Romaneşti, modernizate cu 1,2 milioane de euro

Lucrările mai sus menţionate „vor conduce la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a populaţiei din zonă“, după cum se arată în proiect şi în caietul de sarcini. De aici vine, cel mai probabil, şi obiectivul stabilit prin proiect: „combaterea sărăciei“. Proiectul tehnic pentru modernizarea străzilor Nedeia, Popova, Mirăslău şi Prutului a fost întocmit anul trecut.

Străzile Nedeia, Popova, Mirăslău şi Prutului din cartierul craiovean Romaneşti vor fi modernizate cu fonduri europene

Tot în 2020 primăria a emis autorizaţiile de construire pentru cele patru străzi, iar acum caută constructor. Valoarea estimată totală a lucrărilor aferente contractului este de 5.231.554,16 lei fără TVA, conform devizelor generale întocmite după proiectare. Adică 1,28 milioane de euro cu TVA. Ofertele sunt aşteptate până la data de 7 iunie, iar contractul va fi atribuit constructorului care va veni cu cel mai mic preţ. 

Cât ar costa modernizarea fiecărei străzi

În anunţul de participare la licitaţie este detaliată fiecare investiţie în parte. Astfel, lucrările de modernizare a străzii Popova au fost estimate la valoarea de 1.864.521,46 lei fără TVA. Din aceşti bani, partea de construcţii şi instalaţii reprezintă 1.743.573,13 lei fără TVA. Pentru utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu montaj a fost prevăzută suma de 86.060 de lei, iar pentru organizarea de şantier – 22.200 lei. Modernizarea străzii Mirăslau a fost estimată la valoarea de 1.032.910,52 lei fără TVA. Aici intră partea de construcţii şi instalaţii (934.352,19 lei fără TVA), utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu montaj – 63.670 de lei şi organizarea de şantier – 22.200 lei. 

Pentru modernizarea străzii Prutului a fost prevăzută o valoare estimată de 1.581.953,02 lei fără TVA. Din aceşti bani, partea de construcţii şi instalaţii reprezintă 1.476.473,02 lei fără TVA. Pentru utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu montaj suma este de 83.280 de lei, în timp ce organizarea de şantier are aceeaşi valoare ca şi la celelalte străzi: 22.200 lei. În fine, modernizarea străzii Nedeia a fost estimată la valoarea de 752.169,16 lei fără TVA. Adică construcţii şi instalatii de 679.949,16 lei fără TVA, utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu montaj – 50.020 de lei fără TVA, organizarea de şantier – 22.200 lei. 

Un milion de lei pentru eventuale cheltuieli diverse şi neprevăzute

În bugetul proiectului (devizul general) este prevăzută şi o sumă separată, aferentă cheltuielilor diverse şi neprevăzute pentru execuţia lucrărilor, în cuantum de 859.683,77 lei fără TVA. Şi această sumă este defalcată pe fiecare stradă în parte: Mirăslău – 144.329,46 lei fără TVA, Nedeia – 145.993,83 lei fără TVA, Popova – 368.464,29 lei fără TVA, Prutului – 200.896,19 lei fără TVA. Suma mai sus menţionată nu a fost însă inclusă în valoarea estimată a contractului, ea putând fi accesată după caz, în funcţie de necesităţi.

De modernizare ar avea nevoie și alte străzi din cartierul Romaneşti, care se prezintă în aceeaşi stare deplorabilă precum cele patru prinse în acest proiect. Străzi cu bolovani de râu sau piatră cubică mai sunt însă multe în Craiova.

Sursa: www.gds.ro

Citeste mai mult

Articolul precedent

O şansă pentru Luca şi Elis

Urmatorul articol

Condamnat pentru contrabandă şi dare de mită

Related Posts

Stiri Olt

Restricții de trafic în Craiova pentru partida Universitatea Craiova – FCSB

13/02/2026
Stiri Olt

Craiova: Traficant de moarte albă, arestat

13/02/2026
Stiri Olt

Ilie Bolojan, după anunțul recesiunii: „Nu traversăm o criză, ci o corecție economică necesară”

13/02/2026
Stiri Olt

Bărbat reținut după ce a fost prins cu pompă și recipiente de carburant într-un ansamblu rutier, în Vâlcea

13/02/2026
Stiri Olt

Olt: Bărbat căutat de polițiști după ce a plecat voluntar de la domiciliu

13/02/2026
Stiri Olt

Premierul Bolojan: ”Băieţii deştepţi”, în mare parte, ne-au blocat sistemul energetic

13/02/2026
Next Post

Condamnat pentru contrabandă şi dare de mită

Cele mai recente stiri

  • Mai puțini câini fără stăpân în Alba Iulia: Peste 180 de adopții în 2025. Câți au fost capturați 13/02/2026
  • Prin fonduri europene atrase de CJC, spitalul județean realizează prima puncție mamară cu fuziune IRM din România 13/02/2026
  • Restricții de trafic în Craiova pentru partida Universitatea Craiova – FCSB 13/02/2026
  • Cauza incendiului devastator de vineri de la Veștem: ISU Sibiu anunță primele concluzii 13/02/2026
  • Cauza incendiului devastator de vineri de la Veștem: ISU Sibiu anunță primele concluzii 13/02/2026
  • România, pe locul 5 în Europa la vacanțe școlare. Câte zile libere au elevii 13/02/2026
  • Primăria are la dispoziție 60 de zile ca să adune deșeurile pe de Tarafului 13/02/2026
  • Primăria are la dispoziție 60 de zile ca să adune deșeurile pe de Tarafului 13/02/2026
  • Greșeala pe care orice român o poate face și care atrage amenda uriașă de 100.000 lei și confiscarea mașinii 13/02/2026
  • Bolojan: „«Băieții deștepți» ne-au blocat sistemul energetic”. Premierul vrea modificări pentru a elimina riscurile de tip speculativ. 13/02/2026

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24