Patru brașoveni au fost admişi de FRF la concursul de delegați de joc
Bogdan Chirițescu, Sandu Gherghe, Szasz Vilmos și Sergiu Lucaci au găsit admiși la concursul organizat de FRF pentru obținerea calității de delegat de joc pentru sezoanele 2025-2026 și 2026-2027. Chirițescu, Gherghe și Vilmos au mai fost observatori FRF, în timp ce Lucaci poate deveni în premieră delegat de joc la meciurile organizate de Federație. FRF a anunțat că 159 de candidați au fost admiși la examen, iar 9 au fost respinși. Pe lista celor 9 candidați respinși se află și Sandu Cozma, fostul fotbalist al lui FC Brașov! Federația Română de Fotbal va organiza concursul pe 26 iunie 2025. Conform FRF, examenul va avea loc la Centrul Național de Fotbal Buftea și va va consta într-un test grilă care va conține un număr de 30 de întrebări. Cele 30 de întrebări sunt împărțite în trei secțiuni, după cum urmează: 10 întrebări din Regulamentul de organizare a activității fotbalistice, 10 întrebări din Regulamentul Disciplinar și 10 întrebări din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.
Articolul Patru brașoveni au fost admişi de FRF la concursul de delegați de joc. Un fost fotbalist la FC Brașov a fost respins apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult