În noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 02:00, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că la un bar din municipiul Suceava mai multe persoane s-au agresat fizic.
Polițiștii deplasați la pub-ul ”La Fierărie” au aflat că trei bărbați, toți cu vârste de 20 ani, care se aflau restaurnatul respectiv, au ieșit în afara localului și au fost agresați fizic de către mai multe persoane necunoscute.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava au identificat la scurt timp patru persoane care au fost implicate în acest eveniment, respectiv trei tineri de 18 ani și un tânăr de 19 ani.
Doi dintre tinerii bătuți au ajuns la spital, iar la sediul Poliţiei Municipiului Suceava au fost conduse mai multe persoane prezente la faţa locului în vederea audierii pentru stabilirea situaţiei de fapt.
În urma activităților investigative și de cercetare penală efectuate, au fost administrate mijloace materiale de probă conform cărora s-a stabilit faptul că cei patru tineri de 18 și 19 ani au săvârșit infracțiunile pentru care a fost începută urmărirea penală, respectiv, trei infracțiuni de „lovire sau alte violenţe” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice” și s-a dispus reținerea acestora pe o durată de 24 ore. Cei patru agresori au fost încarcerați în arestul IPJ Suceava.
Totodată, în cauză a fost propusă și confirmată punerea în mișcare a acțiunii penale față de suspecți, aceștia urmând a fi prezentați, joi, 4 august, procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în vederea audierii în calitate de inculpați și dispunerea măsurii preventive a controlului judiciar față pentru o perioadă de 60 de zile.
”Poliţiştii atrag încă o dată atenţia că nu tolerează comportamente de tip antisocial cu componentă violentă ne natură a induce sentimentul de insecuritate civică şi vor da dovadă de fermitate maximă în aplicarea legii, astfel încât cetăţenii să perceapă comunitatea suceveană ca fiind una sigură şi civilizată”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Suceava.
The post Patru băietani de 18 și 19 ani, reținuți după ce au bătut trei tineri de 20 de ani în fața unui bar din Suceava appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult