Printre partidele reprezentate la ceremonia prin care a fost marcată, la Slatina, Ziua Națională a României, s-a numărat și Partidul Comunist Român – Secolul XXI.
PCR – Secolul XXI, a fost reprezentat de o singură persoană care, după PSD, PNL și USR, a depus, și ea, o coroană la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Momentul a atras curiozitatea oamenilor simpli și a stârnit amuzamentul politicienilor principalelor partide prezenți la eveniment.
Partidul Comunist Român – Secolul XXI” a fost înființat la 27.06.2016, prin hotărârea definitivă a Curții de Apel București.
„Ne exprimăm opinia că Partidul Comunist Român – Secolul XXI înregistrat de noi, nu ne aparține numai nouă, nu aparține numai celor care de-a lungul timpului au acționat pentru înregistrarea acestuia, el aparține tuturor cetățenilor acestei țări care doresc o societate mai bună și mai dreaptă și cred în posibilitatea realizării unității tuturor forțelor de stânga din țara noastră, pe baza promovării în comun a principiilor Democrației Participative”, a transmis, atunci, președintele noului partid comunist, Constantin Crețu.