Reșițenii care locuiesc în microraioanele din Govândari, unde anul acesta încep lucrările de reabilitare și modernizare, nu vor mai plăti taxa anuală pentru parcarea de domiciliu, a anunțat viceprimarul Daniel Călin, la finalul ședinței de joi a Consiliului Local. Acesta a explicat că nu ar fi corect ca municipalitatea să încaseze contravaloarea parcării, din moment ce, odată intrate în șantier, pentru început Micro 3 și Micro 4, șoferii vor fi nevoiți să-și mute autoturismele.
„Nu ar fi corect ca noi să încasăm contravaloarea locului de parcare, acei 250 de lei pe an, iar peste trei luni să le spun oamenilor, știți, aici trebuie să spargem tot, luați-vă mașinile și găsiți-vă un loc de parcare. Nu, în Micro 3 și în Micro 4, în acest an, și, probabil, și anul viitor, nu se vor taxa parcările, pentru că este șantier. Când este șantier, fiecare va parca pe unde poate. Când spargi în bucătărie, faci mâncare în bucătărie”, a precizat Daniel Călin.
Întrebat ce se va întâmpla cu locurile de parcare după finalizarea lucrărilor de modernizare, în contextul în care încă de la început s-a știut că prin aceste investiții va crește suprafața spațiilor verzi și se va mai reducere din numărul de parcări existente, viceprimarul a precizat că nu poate oferi garanții pentru șoferii care dețin în prezent locuri de parcare și nici nu poate confirma reluarea licitațiilor.
„Nu pot să garantez acest lucru și nici că se vor licita din nou. Ceea ce pot să vă spun este că 10% din numărul de parcări, prin lege, este alocat persoanelor cu handicap, și asta se va întâmpla. Celelalte locuri de parcare, în funcție de numărul de cereri, pentru cei care doresc să primească un loc, și de locația aleasă, se va stabili atunci. Noi vorbim acum despre locurile de parcare care vor fi plătite în 2028, pentru că în 2026 și în 2027 nu se va plăti, vor intra la plată doar peste doi ani. Așa că, pentru o perioadă de doi, ani e gratis!”, a subliniat Călin.
Potrivit viceprimarului, pentru Microraionul 4 s-a semnat și contractul de execuție a lucrărilor zilele trecute, iar în ceea ce privește reabilitarea Microraionului 3, aici proiectul se află încă în procedură de licitație publică – faza de evaluare.
Citeste mai mult