PIB-ul României a crescut constant, an de an, dar nivelul de trai al populației nu a urmat același trend, iar întrebarea care se pune este: de ce? Sigur, sunt tot felul de explicații, mai mult sau mai puțin reale, dar în cele ce urmează vom încerca un răspuns, poate mai tehnic, dar sper să fie cât mai clarificator. Așadar, să pornim de la definirea PIB-ului, cât mai scurt, apoi să vedem formulele de calcul și apoi concluzia.
PIB-ul este un indicator economic care reflectă valoarea produselor finale, bunuri și servicii, precum și cea a investițiilor, realizate într-un an. Deci, doar valoarea produselor finale, nu și intermediare.
Există trei formule de calcul, respectiv trei metode, care teoretic ar trebui să ducă la același rezultat:
– metoda cheltuielilor;
– metoda producției;
– metoda veniturilor.
Pentru scopul nostru, respectiv pentru a încerca un răspuns la întrebarea din titlu, vom folosi metoda veniturilor, deși cea mai utilizată metodă este cea a cheltuielilor:
PIB = RS + IPI – ST + EBE, unde:
RS – remunerația salariaților;
IPI – impozite pe producție și importuri;
ST – subvenții totale;
EBE – excedentul brut din exploatare, care este diferența dintre producția realizată plus marja comercială (adaosul comercial, mai pe înțeles), din care se scad soldurile intermediare, adică consumul intermediar, mai puțin salariile angajaților.
Dacă ne uităm la această formulă, vedem că oricare dintre termeni, cu excepția subvențiilor, care se scad, vor duce la creșterea PIB-ului. Cu alte cuvinte, cresc salariile, crește PIB-ul, crește excedentul brut din exploatare (EBE), crește PIB-ul, cresc impozitele, crește PIB-ul. Acum, problema care se pune este următoarea: care este dozajul pentru fiecare element? Poate crește PIB-ul, dar nu și salariile, pentru că cresc celelalte două elemente: impozitele și/sau EBE. Și cred că, în cazul României, aici este răspunsul: nu crește PIB-ul pe baza creșterii salariilor, cel puțin nu preponderent, ci pe celelalte 2 elemente. Ca atare, creșterea PIB-ului nu se reflectă în nivelul de trai al populației. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, este important cum se redistribuie veniturile bugetare, în ce proporție ajung la cetățeni, sub diverse forme: servicii publice de calitate, acces la servicii de sănătate și educație de calitate, infrastructură de calitate etc.
Care ar fi rezolvarea? Răspunsul este că trebuie echilibrate cele trei surse de creștere a PIB-ului: partea angajaților, reprezentată de remunerarea salariaților, partea statului, reprezentată de impozite și partea capitalului, reprezentată de EBE, precum și o redistribuire cât mai echitabilă către cetățeni. Sigur, acesta este un răspuns, oarecum tehnic, iar problema optimizării componentelor PIB-ului nu este ușoară, include politicile fiscale ale statului, cele sociale, momentul aplicării lor, gradul de digitalizare și posibilitatea implementării în rândul mediului privat și a populației, politicile monetare etc. Totuși, există exemple de bune practici în rândul țărilor dezvoltate, deci nu este ceva de nerealizat.
Alexandru Tamba
Citeste mai mult