• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
09/01/2026
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Caras-Severin

Pacient monitorizat atât de atent în spitalul din Reșița, că l-au “găsit” mort! Resuscitarea era deja inutilă!

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
09/01/2026
in categoria Stiri Caras-Severin
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Organele de cercetare penală nu s-au sesizat întâmplător în cazul lui Ovidiu A., pe care personalul medical recunoaște că l-a găsit fără semne vitale într-un pat de Cardiologie!
Mulți pacienți se sting pe paturile de spital. Se întâmplă asta peste tot în țară, peste tot în lume. Eforturile medicilor sunt uneori în zadar. Decesul lui Ovidiu A., la doar 47 de ani, în Cardiologia Spitalului din Reșița, a scandalizat însă opinia publică, dar în egală măsură și lumea medicală. Și asta pentru că, deși pacientul depășise o situație delicată, de viață și de moarte, ulterior ar fi fost “uitat” într-unul din acele paturi ale Cardiologiei unde bolnavii sunt, teoretic, monitorizați permanent. De aparate, de camere video și, evident, de personal medical!
De ce “uitat”? Pentru că, oficial, reprezentanții spitalului au transmis că “în cursul dimineții a fost găsit decedat de către personalul medical la ora 06:00”.
Medici și asistenți medicali, unii chiar ai Spitalului Județean de Urgență Reșița, au reacționat imediat, susținând că un pacient cu diagnosticul lui Ovidiu nu putea fi “găsit”. Și în niciun caz decedat! Că pacientul putea în cel mai rău caz să-și dea ultima suflare în mâinile medicilor, care aplicau toate procedurile și protocoalele stabilite pentru astfel de situații, dar sub nicio formă să fie găsit rece, la vizita de dimineață. Că monitorizarea pacienților internați în saloanele de terapie intensivă pentru coronarieni ale secției de Cardiologie, chiar și în cele ale Spitalului Județean de Urgență Reșița, se face cu aparatură medicală ce avertizează imediat, sonor și pe ecranele monitoarelor, modificarea bruscă ori alarmantă a semnelor vitale. În plus, totul este monitorizat video, astfel că, în caz de urgență, se poate interveni imediat de către personalul medical. De ce nimic din toate acestea n-a funcționat în cazul lui Ovidiu rămâne de elucidat, probabil de către organele de cercetare penală și de instituțiile de control abilitate, deoarece reprezentanții spitalului n-au oferit deocamdată vreo explicație.
Oficial, s-a transmis că pacientul “a fost găsit” decedat în pat și nu se face referire la nicio altă intervenție ori procedură medicală, ceea ce, spun specialiștii în domeniu, demonstrează că era prea târziu. Fusese “găsit” la mult prea mult timp după producerea decesului pentru a se mai încerca resuscitarea pacientului. Cât de mult timp e greu de stabilit în momentul de față. N-ar fi făcut-o nici legiștii!
Ultimii care l-ar fi văzut în viață ar fi membrii familiei, undeva în jurul orelor 2.00. Personalul medical l-a “găsit” decedat la ora 6.00, după cum s-a transmis pe căi oficiale. De aici și suspiciunile rezonabile pentru care s-a deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Moartea subită cardiacă apare în cazul infarctului în primele 24 – 48 de ore, mai spun specialiștii, dar “monitorizarea” pacientului Ovidiu A. trebuie investigată. Noul manager al spitalului din Reșița, Cristian Toader, a anunțat deja o anchetă internă. Gheorghe Beg, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Reșița, cel care răspunde efectiv de actul medical, are în continuare aceeași atitudine.
“Regretăm sincer situația creată și impactul emoțional produs. Transmitem condoleanțe familiei îndurerate și asigurăm de întreaga noastră disponibilitate și deschidere pentru clarificarea acestui caz, în limitele compentențelor și ale cadrului legal aplicabil.”, a mai transmis managerul Toader.

Citeste mai mult

Articolul precedent

Atenție la fraude. Românii vizați cu facturi fictive după majorarea taxelor

Related Posts

Stiri Caras-Severin

Borcean a verificat personal deszăpezirea străzilor din Caransebeș

09/01/2026
Stiri Caras-Severin

Borcean a verificat personal deszăpezirea străzilor din Caransebeș

09/01/2026
Stiri Caras-Severin

Creșa din Oțelu Roșu încă își așteaptă constructorul

09/01/2026
Stiri Caras-Severin

Nelu Popa: Dacă spitalul din Reșița ar fi al meu, i-aș mânca cruzi pe ăștia! Pe toți!

09/01/2026
Stiri Caras-Severin

Fritz, atac frontal la sistem: „Cei care au luat mită, în bani sau zboruri Nordis, își continuă carierele sau combinațiile nestingherit”

08/01/2026
Stiri Caras-Severin

Sistemul Hidroenergetic din Caraș-Severin

08/01/2026

Cele mai recente stiri

  • Pacient monitorizat atât de atent în spitalul din Reșița, că l-au “găsit” mort! Resuscitarea era deja inutilă! 09/01/2026
  • Atenție la fraude. Românii vizați cu facturi fictive după majorarea taxelor 09/01/2026
  • Bărbat reținut la Craiova pentru furt calificat dintr-un autoturism 09/01/2026
  • Și, totuși, ce vrea America lui Trump? 09/01/2026
  • „Pe măsură ce morala civilă decade, puterea ajunge pe mâna uniformelor militare” 09/01/2026
  • Primele pensii din acest an vor fi virate pe cardurile pensionarilor sălăjeni 09/01/2026
  • Vremea în România și în Sibiu: prima săptămână friguroasă, apoi zile mai blânde 09/01/2026
  • Turismul din România a scăzut cu 5,6% în noiembrie 2025 09/01/2026
  • Administrația publică locală din comuna Bistra a mobilizat toate resursele pentru gestionarea situațiilor de urgență provocate de ninsorile abundente 09/01/2026
  • 9 ianuarie 2026 | Cursuri școlare suspendate în Baia de Arieș: Varianta online, „de avarie”, a funcționat doar o zi. Care este motivul 09/01/2026

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24