Majoritatea dintre noi avem în telefonul mobil numărul unui doctor, al unui avocat sau al unui mecanic sau instalator la care putem apela oricând atunci când ne confruntăm cu o problemă medicală, de ordin juridic sau pur și simplu cu o defecțiune a mașinii sau a unui bun din casă. Dar la fel de util ar fi să avem și contactul unei firme de pompe funebre.
Moartea face parte din viața noastră, a fiecăruia, și spre diferență de unele boli, neînțelegerile cu partenerii de afaceri sau accidente casnice ori de mașină, nu o putem evita. Mai mult, pentru moarte niciodată nu suntem suficient de pregătiți și chiar și atunci când ne luăm rămas bun de la o rudă mai în vârstă sau care a suferit ani de zile de pe urma unei boli care știam deja către ce deznodământ conduce, moartea aduce cu sine tristețe, confuzie și amărăciune. Iar atunci, mai mult ca oricând, conștientizăm cât de importantă este colaborarea cu o firmă profesională de pompe funebre precum Funerare Besliu.
Funerar Besliu este o companie care oferă Servicii funerare complete Non-stop în Brașov, ajutând astfel pe cei care au suferit o pierdere să treacă mai ușor peste această situație dificilă să se concentreze mai mult pe vindecarea lor.
Întreaga gamă de servicii funerare oferite de această companie poate fi analizată pe pagina oficială de internet a acesteia – funerarebesliu.ro, însă despre cele mai utile servicii, precum și importanța lor, ne-am gândit să vorbim pe larg și în rândurile următoare.
Cum te poate ajuta o firmă de pompe funebre în pregătirea unei ceremonii funerare?
Serviciul de îmbălsămare
Îmbălsămarea este unul din primii pași care fac parte din pregătirea pentru ultimul drum al unei persoane decedate. Aceasta trebuie efectuată cât mai repede după survenirea decesului astfel încât corpul persoanei decedate să poată fi prezervat cât mai mult timp, evitându-se degradarea acestuia înainte de înhumare sau incinerare. Pe lângă detaliile care țin de igienă și partea estetică, îmbălsămarea mai are și o latură practică. În lipsa acesteia trupul persoanei decedate nu poate fi transportat conform legilor aplicate în Uniunea Europeană și astfel îmbălsămarea este absolut esențială.
Serviciul de transport
Chiar și cele mai convenabile pachete funerare oferite de firma Funerare Besliu includ serviciul de transport de la domiciliu sau spital la capelă și manipularea sicriului cu trupul celui adormit. Și aceste servicii sunt foarte importante deoarece, transportul de exemplu, la fel ca și îmbălsămarea, nu poate fi realizat decât cu mașini autorizate, care respectă standardele Uniunii Europene.
Incinerare umană
În general, în țara noastră, la fel ca și în restul Europei de altfel, se practică înhumarea. Dar există și persoane care înainte de moarte își exprimă dorința de a fi incinerate, dorință care, conform legii, trebuie respectată întocmai. Și din acest punct de vedere o firmă de pompe funebre se poate dovedi foarte utilă pentru o persoană însărcinată cu pregătirea pentru ultimul drum a cuiva drag întrucât și aici există o serie de proceduri legale ce trebuie respectate.
Organizări de parastase
În religia ortodoxă există mai multe momente stabilite clar în care Biserica recomandă organizarea de parastase în numele sufletului unei persoane adormite. Ortodocșii pun mare preț pe rugăciunile în numele celor trecuți în neființă și se crede chiar că acestea pot îmbunătăți condiția unei persoane decedate. Mai ales în primul an de la deces însă, momentele în care se recomandă organizarea de parastase sunt foarte numeroase și o persoană care lucrează sau care are și responsabilități familiale și alte sarcini de îndeplinit, cu greu poate ține pasul cu programul acestor slujbe de pomenire. Din fericire însă, și în această privință o firmă de pompe funebre precum Funerare Besliu te poate ajuta mult întrucât îți poate recomanda restaurante unde să organizezi pomeni sau firme de catering care să te sprijine în pregătirea pachetelor pe care să le oferi de pomană.
Consiliere profesională
O firmă de pompe funebre precum Funerare Besliu are experiență în tot ceea ce ține de ceremonia funerară, inclusiv aspectele legale. De aceea, ea poate fi privită ca un sfătuitor de încredere al clienților săi, în orice problemă cu privire la decesul unei persoane dragi.
Citeste mai mult