Infecțiile urinare reprezintă una dintre cele mai frecvente afecțiuni medicale care trimit pacienții la medicul de familie sau la specialistul urolog.
Ce sunt infecțiile urinare
Acestea sunt provocate, în marea majoritate a cazurilor, de pătrunderea și multiplicarea unor microorganisme (în special bacterii precum E. coli) în sistemul urinar, care în mod normal este steril.
O infecție urinară este un proces inflamator care poate afecta orice segment al aparatului excretor: uretra (uretrită), vezica urinară (cistită), ureterele sau rinichii (pielonefrită). Atunci când bacteriile pătrund prin uretră și încep să se multiplice în vezică, organismul reacționează prin simptome precum senzația de arsură la urinare, nevoia frecventă de a merge la toaletă și dureri abdominale inferioare.
Oricine poate dezvolta o infecție urinară, de la nou-născuți până la vârstnici, însă incidența și factorii de risc diferă considerabil. Femeile sunt mult mai predispuse la aceste infecții pe parcursul vieții adulte, în timp ce la copii și la bărbați, prezența unei infecții urinare necesită adesea investigații suplimentare pentru a exclude anomalii structurale sau existența altor patologii.
Care sunt cauzele infecțiilor urinare
La vârste fragede, infecția urinară nu este doar o problemă de igienă, ci poate semnala o problemă de dezvoltare a aparatului urinar. Printre cauzele apariției infecțiilor urinare la copii se numără:
malformațiile congenitale – cea mai frecventă cauză este refluxul vezico-ureteral, o condiție în care urina circulă invers, din vezică înapoi spre rinichi
igienă și obiceiuri – la sugari, expunerea prelungită la scutece murdare facilitează migrarea bacteriilor și astfel apariția infecției urinare; la copiii mai mari, amânarea momentului de a merge la toaletă sau ștergerea incorectă (dinspre spate spre față) sunt factori determinanți
constipația – un intestin plin poate pune presiune pe vezică, împiedicând golirea corectă a acesteia și favorizând infecțiile
La adulți, diferențele anatomice joacă cel mai important rol în modul în care aceste infecții apar și se manifestă la cele două sexe.
La bărbați, infecțiile urinare sunt considerate, de regulă, complicate. Cauzele principale includ:
afecțiunile prostatei – o prostată mărită (adenom de prostată) poate comprima uretra, și împiedică golirea completă a vezicii; staza urinară (urina care rămâne în vezică) devine un mediu ideal pentru bacterii și astfel apar infecțiile urinare
calculii renali (pietrele la rinichi) – aceștia pot bloca fluxul urinar și pot adăposti bacterii, ducând la apariția infecțiilor
instrumentarea medicală – utilizarea cateterelor urinare este o cauză frecventă la bărbații vârstnici spitalizați
Femeile prezintă un risc mult mai mare de a dezvolta cistite din următoarele motive:
anatomia locală – uretra feminină este mult mai scurtă (aproximativ 4 cm) decât cea masculină, ceea ce scurtează drumul bacteriilor către vezică
proximitatea anatomică – deschiderea uretrei este situată aproape de anus și vagin, zone bogate în bacterii care pot fi transferate ușor
activitatea sexuală – contactul sexual poate favoriza propulsarea bacteriilor în uretră
menopauza – scăderea nivelului de estrogen modifică flora vaginală protectoare, făcând sistemul urinar mai vulnerabil la colonizarea bacteriană
Ce tipuri de infecții de tract urinar identificăm
Clasificarea infecțiilor de tract urinar (ITU) este esențială pentru stabilirea unui tratament corect, deoarece gravitatea și riscurile acestora variază semnificativ în funcție de localizare și de modul în care organismul reacționează la prezența bacteriilor.
ITU joase și înalte
Această clasificare este poate cea mai importantă din punct de vedere clinic, deoarece separă o afecțiune comună de una care poate pune viața în pericol.
ITU joase sunt cele mai frecvente și afectează segmentele inferioare ale tractului urinar: cistita și uretrita. Cistita reprezintă inflamația vezicii urinare și este forma tipică de infecție urinară, caracterizată prin senzația de arsură și nevoia imperioasă de a urina. Uretrita reprezintă infecția uretrei (canalul prin care urina este eliminată din corp) și este adesea cauzată de bacterii care se transmit prin contact sexual sau prin migrarea bacteriilor intestinale. Deși sunt extrem de inconfortabile, infecțiile joase sunt, de regulă, localizate și se vindecă rapid cu tratament adecvat.
ITU înalte sunt considerate afecțiuni grave, deoarece bacteriile au urcat din vezică spre rinichi. Pielonefrita este o infecție urinară înaltă și reprezintă infecția parenchimului renal (a țesutului rinichiului) și a bazinetului. Spre deosebire de cistită, aici apar simptome sistemice precum febră mare, frisoane, dureri intense în zona lombară (la spate, sub coaste), greață și vărsături. Dacă nu este tratată de urgență, pielonefrita poate duce la cicatrizarea rinichilor sau la septicemie (infecția sângelui).
ITU asimptomatice și simptomatice
Modul în care corpul „anunță” prezența unei infecții determină cât de repede ajunge pacientul la medic.
ITU asimptomatică este o situație particulară în care analizele (urocultura) arată o prezență masivă de bacterii în urină, dar persoana nu are niciun simptom. La majoritatea adulților sănătoși sau la vârstnici, bacteriuria asimptomatică este adesea considerată o „colonizare” și medicii pot decide să nu administreze antibiotice, pentru a evita rezistența bacteriană.
Există două categorii de pacienți la care ITU asimptomatică este periculoasă și trebuie tratată imediat: în cazul femeilor însărcinate (deoarece poate duce la naștere prematură sau la pielonefrită acută) și la persoanele care urmează să aibă intervenții urologice (deoarece prezența bacteriilor poate cauza infecții severe post-operatorii).
Infecțiile urinare simptomatice sunt acele infecții care prezintă tabloul clinic clasic: pacientul simte durere, usturime, urinări dese, în cantități mici și, uneori, prezența sângelui în urină (hematurie). Corpul declanșează un răspuns imunitar activ, încercând să elimine bacteriile, ceea ce provoacă inflamația și durerea resimțită.
ITU complicate și necomplicate
Clasificarea infecțiilor urinare în necomplicate și complicate este un instrument esențial pentru medici, deoarece această distincție determină nu doar tipul de antibiotic prescris, ci și durata tratamentului și necesitatea unor investigații suplimentare. Această împărțire nu se bazează doar pe severitatea simptomelor, ci mai ales pe „terenul” (starea de sănătate a pacientului) pe care apare infecția.
ITU necomplicate
Infecțiile necomplicate sunt cele mai frecvente și sunt considerate „standard” din punct de vedere medical. Apar, de obicei, la persoane altfel sănătoase, și aproape exclusiv la femeile tinere, sănătoase, care nu sunt însărcinate și care nu au nicio anomalie cunoscută a sistemului urinar. Sunt provocate în majoritatea cazurilor de bacteria E. coli, care este foarte sensibilă la tratamentele antibiotice uzuale. Infecția este limitată la nivelul vezicii urinare (cistită), iar pacientul nu prezintă riscuri suplimentare ca infecția să urce la rinichi. De regulă, se rezolvă rapid cu o cură scurtă de antibiotice (3-5 zile), fără a fi nevoie de investigații imagistice (precum ecografia).
ITU complicate
O infecție este etichetată drept complicată atunci când apare la un pacient care prezintă un factor ce crește riscul de eșec al tratamentului sau prezintă riscul ca infecția să devină severă.
Sunt considerate infecții complicate cele care apar la anumite categorii de pacienți, precum:
bărbații – deoarece uretra masculină este lungă, orice infecție la bărbați sugerează o problemă subiacentă (de exemplu, la prostată)
femeile însărcinate – schimbările hormonale și presiunea asupra ureterelor cresc riscul ca bacteriile să ajungă la rinichi și pot pune în pericol atât mama, cât și fătul
copiii – infecțiile la vârste fragede indică adesea malformații congenitale ale tractului urinar
persoanele cu boli cronice – diabetul zaharat sau imunodepresia (ex: cancer) slăbesc capacitatea organismului de a lupta cu bacteriile
pacienții cu anomalii structurale – persoanele cu pietre la rinichi, catetere urinare (sonde) sau cele care au suferit intervenții chirurgicale recente pe sistemul urinar
ITU complicate sunt mai periculoase deoarece sunt adesea cauzate de bacterii mai agresive sau rezistente la antibioticele comune, și au un risc de recidivă crescut. Deoarece există o cauză subiacentă (cum ar fi o piatră la rinichi), infecția tinde să revină imediat după oprirea tratamentului. Necesită, de obicei, tratament prelungit, cu antibiotice administrate 7-14 zile sau mai mult, și monitorizare atentă.
Identificarea unei infecții ca fiind complicată este un semnal de alarmă care indică faptul că nu doar infecția în sine trebuie tratată, ci trebuie căutată și cauza care a permis apariția ei.
Diagnosticul de infecție de tract urinar
Diagnosticul corect al unei infecții de tract urinar este un proces important care depășește simpla observare a simptomelor, ci are scopul de a identifica precis bacteria cauzatoare, pentru a alege tratamentul corespunzător. Un tratament neadecvat poate duce la recidive sau, mai grav, la dezvoltarea unor bacterii rezistente la antibiotice.
Sumar de urină
Sumarul de urină reprezintă prima linie de investigație medicală în suspiciunea unei infecții de tract urinar. Este o analiză rapidă (rezultatele sunt gata în câteva ore), accesibilă și extrem de bogată în informații preliminare. Acesta nu oferă un diagnostic de certitudine precum urocultura, însă funcționează ca un instrument de screening esențial care ghidează medicul către pașii următori.
Sumarul de urină presupune efectuarea unor examinări chimice și a examinării sedimentului urinar.
În cazul examenului chimic, laboratorul folosește benzi reactive care își schimbă culoarea la contactul cu anumite substanțe din urină. Cei mai importanți parametri pentru infecție sunt:
nitriții – prezența lor este un semn foarte specific pentru o infecție bacteriană; multe bacterii (în special E. coli) transformă nitrații din dietă în nitriți; dacă testul este pozitiv, probabilitatea unei infecții este foarte mare
esteraza leucocitară – această enzimă indică prezența globulelor albe (leucocite); un rezultat pozitiv arată că organismul luptă activ împotriva unei inflamații la nivelul sistemului urinar
pH-ul – majoritatea bacteriilor se dezvoltă mai ușor într-un mediu alcalin; un pH ridicat (peste 7) poate sugera prezența unor bacterii specifice (precum Proteus) care pot favoriza și formarea calculilor renali
Pentru examinarea microscopică urina este centrifugată, iar sedimentul depus este analizat la microscop pentru a vedea elementele solide:
leucocitele – prezența a mai mult de 5-10 celule pe câmpul microscopic confirmă infecția
hematiile – celulele roșii apar frecvent în cistitele acute (infecția vezicii), unde mucoasa este congestionată și sângerează ușor
bacteriile – vizualizarea directă a bacteriilor sub microscop este o dovadă clară a colonizării tractului urinar
celulele epiteliale – un număr mare de celule epiteliale scuamoase sugerează adesea că proba a fost contaminată cu bacterii de pe piele în timpul recoltării și că rezultatul ar putea fi neconcludent
Deși sumarul de urină este extrem de util, el are limitele sale deoarece nu identifică bacteria (știm că există o infecție, dar nu știm exact care este agentul patogen), nu oferă tratament (fără identificarea bacteriei, medicul nu poate ști la ce antibiotic este aceasta sensibilă) și poate da rezultate fals-negative (un sumar poate ieși normal dacă pacientul a băut foarte multă apă și urina este prea diluată, sau dacă a început deja un tratament cu antibiotice).
Dacă rezultatele arată prezența nitriților și a leucocitelor, următorul pas obligatoriu este urocultura, pentru a personaliza tratamentul.
Urocultură
Dacă sumarul sugerează o infecție, urocultura este cea care identifică bacteria. Aceasta presupune însămânțarea urinei pe medii de cultură speciale pentru a vedea ce bacterie crește. Sunt necesare 24-48 de ore pentru ca bacteriile să se multiplice suficient pentru a fi identificate.
Rezultatul se exprimă în Unități Formatoare de Colonii pe mililitru (UFC/ml). De regulă, o valoare mai mare sau egală cu 105 UFC/ml este considerată o infecție semnificativă.
Antibiogramă
După ce bacteria a fost identificată prin urocultură, laboratorul testează sensibilitatea acesteia la diverse antibiotice.
Pe raportul medical vor fi notate cu literele S (sensibil), I (intermediar) sau R (rezistent).
Medicul va alege doar un antibiotic marcat cu S, asigurându-se astfel că tratamentul va fi eficient și nu va distruge inutil flora bacteriană benefică.
Cum se recoltează corect urina pentru sumarul de urină
Acuratețea testelor depinde în proporție de 80% de modul în care pacientul recoltează proba. O recoltare greșită duce la contaminarea probei cu bacterii de pe piele și poate genera rezultate fals-pozitive.
Înainte de recoltare, este obligatorie spălarea zonei urogenitale cu apă și săpun (fără dezinfectanți puternici care pot omorî bacteriile din probă), urmată de ștergerea cu un prosop curat sau compresă sterilă.
Se recoltează prima urină de dimineață, deoarece este cea mai concentrată, iar bacteriile au avut timp să se acumuleze în vezică peste noapte.
Se aplică tehnica „jetului mijlociu”:
se începe urinarea în toaletă (primul jet spală uretra de bacteriile de la exterior)
fără a opri fluxul, se colectează urina în recipientul steril (aproximativ 20-30 ml)
restul urinei se elimină în toaletă
Capacul recipientului (urocultorului) nu trebuie atins pe interior și nici pus cu fața în jos pe suprafețe nesterile.
Proba trebuie dusă la laborator în maximum 2 ore. Dacă acest lucru nu este posibil, se păstrează la frigider (2-8°C) pentru cel mult 24 de ore.
Recoltarea trebuie făcută, pe cât posibil, înainte de începerea oricărui tratament antibiotic. Chiar și o singură doză de antibiotic luată înainte poate afecta bacteriile, făcându-le imposibil de cultivat în laborator, deși infecția persistă în corp.
Interpretarea rezultatului sumarului de urină
Leucocituria
Leucocitele (globulele albe) sunt soldații sistemului imunitar care migrează către locul unei infecții pentru a distruge invadatorii (agenții patogeni).
Prezența unui număr crescut de leucocite în urină (leucociturie) indică aproape întotdeauna o inflamație pe tractul urinar.
Pe buletinul de analiză, acestea pot apărea sub formă de „esterază leucocitară” (pozitiv/negativ pe banda reactivă) sau ca număr de celule la examenul microscopic al sedimentului (de exemplu, peste 10 leucocite/câmp).
Deși leucocituria este un indicator puternic de infecție, ea poate apărea și în alte situații, precum calculii renali, inflamații non-bacteriene sau chiar în cazul unei igiene deficitare la recoltare.
Nitriți
Testul pentru nitriți este unul dintre cei mai specifici indicatori pentru prezența bacteriilor în urină. Multe dintre bacteriile care cauzează infecții urinare (cum este E. coli) au capacitatea de a transforma nitrații (prezenți în mod natural în urină) în nitriți.
Dacă testul este pozitiv, există o probabilitate foarte mare (peste 90%) ca în sistemul urinar să existe o colonie bacteriană.
Pentru ca bacteriile să aibă timp să producă nitriți, urina trebuie să stea în vezică cel puțin 4 ore. De aceea, prima urină de dimineață este cea mai concludentă pentru acest test.
Interpretarea rezultatelor negative
Un rezultat negativ la sumarul de urină nu exclude întotdeauna o infecție, iar interpretarea trebuie făcută cu precauție în prezența simptomelor.
Absența nitriților nu exclude infecția deoarece nu toate bacteriile care produc infecții urinare transformă nitrații în nitriți. De exemplu, bacteriile din genul Enterococcus sau Staphylococcus dau rezultate negative la nitriți, deși infecția este prezentă.
Dacă pacientul a băut o cantitate foarte mare de apă înainte de recoltare sau dacă a început un tratament cu antibiotic, concentrația de leucocite sau nitriți poate scădea sub pragul de detecție al laboratorului și astfel poate apărea un rezultat fals-negativ.
Dacă pacientul prezintă simptome clare (usturime, durere, urinări frecvente), medicul va recomanda urocultura, deoarece aceasta este mult mai sensibilă și poate detecta un număr mic de bacterii pe care testul rapid de sumar le-ar putea rata.
Cum se diagnostichează infecția de tract urinar la femeile gravide
În timpul sarcinii, corpul trece prin schimbări hormonale și anatomice care favorizează stagnarea urinei, transformând tractul urinar într-un mediu vulnerabil.
Analizele pentru bacteriuria asimptomatică reprezintă una din particularitățile majore ale sarcinii. Chiar dacă viitoarea mamă nu are niciun simptom, medicul va solicita o urocultură la prima vizită prenatală și, frecvent, în fiecare trimestru.
Spre deosebire de alte persoane, la gravide, o prezență simplă a bacteriilor în vezică (fără simptome) are un risc de 30-40% să urce la rinichi, provocând pielonefrită, ceea ce poate declanșa contracții premature sau greutate mică a fătului la naștere.
Diagnosticul ITU la gravide se bazează exclusiv pe sumarul de urină și urocultură. Dacă este necesară o investigație imagistică (în caz de suspiciune de calculi), se utilizează doar ecografia renală, evitându-se radiografiile sau CT-ul din cauza radiațiilor.
Cum se diagnostichează infecția de tract urinar la copii
La copii, în special la sugari, diagnosticul este dificil deoarece micuții nu pot descrie usturimea sau durerea, iar simptomele sunt adesea nespecifice.
La sugari și copiii mici singurul semn poate fi febra fără o cauză aparentă (fără tuse sau secreții nazale). Alte semne includ iritabilitatea, refuzul alimentelor, vărsăturile sau stagnarea în greutate.
La copiii mai mari simptomele devin similare cu ale adultului (nevoia urgentă de a urina, dureri abdominale), dar poate apărea și „enurezisul secundar” (copilul care nu mai uda patul începe să o facă din nou).
Similar, diagnosticul se bazează pe sumarul de urină și urocultură însă, spre deosebire de adulți, unde o infecție poate fi un incident izolat, la copii medicii vor căuta anomalii structurale.
Ecografia renală și de căi urinare este obligatorie după prima infecție urinară febrilă la copil, pentru a verifica dacă rinichii s-au dezvoltat normal și dacă vezica se golește corect.
Dacă ecografia arată anomalii, se poate recomanda cistouretrografia micțională, un test mai complex pentru a vedea dacă urina se întoarce din vezică spre rinichi (reflux vezico-ureteral).
Sfaturi pentru prevenția infecțiilor urinare
Prevenirea infecțiilor urinare este, în cele mai multe cazuri, o chestiune de disciplină zilnică și de adoptare a unor obiceiuri sănătoase care transformă sistemul urinar într-un mediu ostil pentru bacterii. Deoarece recidivele sunt foarte frecvente, în special în rândul femeilor, trecerea de la tratament la prevenție este esențială pentru menținerea sănătății rinichilor și a vezicii pe termen lung.
Hidratarea
Este cel mai eficient mecanism de curățare. Apa nu este doar necesară pentru supraviețuire, ci funcționează ca un sistem natural de spălare a tractului urinar.
Consumul a cel puțin 2 litri de apă pe zi asigură o producție constantă de urină, care scade concentrația de substanțe iritante din urină și forțează eliminarea mecanică, prin urinări frecvente, a bacteriilor ce încearcă să urce pe uretră, înainte ca acestea să apuce să se fixeze pe pereții vezicii.
Sfat practic: Nu aștepta să apară senzația de sete, bea apă constant pe parcursul zilei pentru a menține urina cât mai diluată și clară.
Igiena
Modul în care folosim toaleta joacă un rol important, mai ales din cauza proximității anatomice dintre sistemul excretor și cel digestiv. Vezi aici produse de igienă intimă.
Pentru femei, ștergerea după utilizarea toaletei trebuie făcută întotdeauna din față spre spate. Această mișcare previne transferul bacteriilor din zona anală către uretră.
Sfat: nu amâna urinarea. Golirea vezicii ori de câte ori apare nevoia este esențială. Reținerea urinei pentru perioade lungi permite bacteriilor deja prezente să se multiplice exponențial.
Prevenția legată de activitatea sexuală
Multe infecții urinare la femei sunt declanșate de activitatea sexuală, care poate facilita pătrunderea microorganismelor în uretră.
O igienă simplă cu apă călduță înainte și după actul sexual poate reduce încărcătura bacteriană locală.
Urinarea post-coitală este unul dintre cele mai eficiente sfaturi medicale. Aceasta ajută la eliminarea oricăror bacterii care ar fi putut pătrunde în canalul urinar în timpul actului.
Alegerile vestimentare
Bacteriile, în special E. coli, adoră mediile calde, umede și lipsite de oxigen. Obiectivele vestimentației preventive sunt menținerea unei zone uscate și circulația aerului.
Bumbacul este singurul material recomandat cu adevărat de medici. Spre deosebire de materialele sintetice (nailon, poliester, dantelă sintetică), bumbacul permite pielii să respire și absoarbe umezeala. Materialele sintetice creează un „efect de seră” care favorizează înmulțirea rapidă a bacteriilor.
Se recomandă evitarea hainelor foarte strâmte. Pantalonii de tip „skinny jeans” sau colanții foarte mulați exercită presiune asupra zonei urogenitale și cresc temperatura locală. Această presiune poate facilita migrarea bacteriilor către uretră și irită mucoasa externă, făcând-o mai vulnerabilă la infecții.
O bună metodă de prevenție este și schimbarea rapidă după diverse activități. Costumele de baie umede sau hainele de fitness transpirate sunt focare de cultură bacteriană. Este foarte important să te schimbi și să te speli cât mai repede după înot sau sport pentru a nu lăsa bacteriile să colonizeze zona.
Nu în ultimul rând, se recomandă spălarea lenjeriei la temperaturi înalte (60°C) și utilizarea unor detergenți fără parfumuri puternice sau balsamuri de rufe agresive, care pot irita uretra.
Dieta
Dieta nu omoară bacteriile ca un antibiotic, dar poate face ca urina să fie un mediu inospitalier pentru ele și poate întări armata de bacterii bune a corpului.
Se recomandă evitarea sau limitarea consumului de iritanți, precum:
zahărul rafinat – zahărul este hrana principală pentru bacterii; un consum ridicat de dulciuri poate favoriza înmulțirea acestora
cofeina și alcoolul – acestea sunt iritante pentru vezica urinară; o vezică iritată este mai predispusă la inflamație și infecție
alimentele picante – condimentele puternice pot accentua disconfortul și senzația de arsură, chiar și în absența unei infecții active, prin iritarea directă a epiteliului urinar
Sfat: include in dietă fructe de pădure, probiotice și alimente bogate în vitamina C.
Merișoarele, afinele și alte fructe de pădure conțin proantocianidine (PAC), substanțe care creează un strat protector pe pereții vezicii. Acesta funcționează ca un scut și împiedică bacteriile să se agațe de țesut, forțându-le să fie eliminate prin urină.
Consumul de iaurt natural, chefir, varză murată sau suplimente cu probiotice menține echilibrul florei vaginale și intestinale. O floră sănătoasă nu permite bacteriilor patogene să se fixeze pe mucoase și previne apariția infecțiilor de tract urinar.
Vitamina C poate crește ușor aciditatea urinei, ceea ce inhibă creșterea unor tipuri de bacterii, deși efectul este mai degrabă de susținere a sistemului imunitar.
Articolul (P) Ce sunt infecțiile urinare și cum le tratăm în mod eficient apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult