Ingrediente: 320 g orez, 250 g piept de pui tăiat cubulețe mici, 2 dovlecei medii, 1 ceapă mică, 1 cățel de usturoi, 1 litru de supă de legume sau de pui caldă, ½ pahar de vin alb sec, 40 g unt sau ulei, 40 g parmezan ras, sare și piper după gust
Mod de preparare:
Taie puiul cubuleţe și dovleceii felii.
Într-o cratiță, în care pui puțin ulei sau unt, călește ceapa tăiată mărunt, timp de 1-2 minute, amestecând.
Adaugă cubulețele de pui și lasă-le să se rumenească câteva minute, până devin aurii, amestecând energic, să nu se prindă. Adaugă dovleceii și gătește încă 3-4 minute, amestecând.
Spală orezul, adăugă-l în cratiță și lasă-l 1-2 minute, amestecând bine. Toarnă vinul, mărește focul și lasă să se evapore complet.
Adaugă câte un polonic de supă fierbinte, amestecând, și adăugând următorul doar după ce lichidul a fost absorbit. E gata când orezul s-a umflat, dar nu excesiv.
Când este gata, oprește focul, adaugă un cubuleț de unt și parmezanul. Amestecă energic pentru orezul devine cremos. Lasă-l să se odihnească, acoperit cu capacul, înainte de a servi.
sursa: g4food.ro
Citeste mai mult