Ordin de protecție emis de polițiști și măsuri pentru protejarea victimei, după ce o femeie a fost amenințată de soțul ei. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 4 de Poliție au emis un ordin de protecție provizoriu și au dispus măsuri pentru protejarea victimei, după ce o femeie ar fi fost amenințată de către soț.
La data de 5 august, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Brașov au fost sesizați, de către o femeie, de 33 de ani, cu privire la faptul că, în timpul unei convorbiri telefonice pe care a avut-o cu soțul său, aflat într-o altă localitate, ar fi fost amenințată de acesta cu acte de violență.
După ce au întocmit formularul de evaluare a riscului, din care a rezultat că există un risc iminent de violență, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pe numele bărbatului, prin care au dispus măsuri pentru protecția persoanei vătămate.
De asemenea, persoana vătămată și-a exprimat consimțământul cu privire la montarea unui dispozitiv electronic de monitorizare a agresorului, astfel că polițiștii au întocmit documentația specifică, iar cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Satu Mare, care s-au deplasat la adresa bărbatului, i-a fost montat acestuia un astfel de dispozitiv.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „amenințare”, dosar instrumentat de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse măsurile legale.
Articolul Ordin de protecție emis de polițiști și măsuri pentru protejarea victimei, după ce o femeie a fost amenințată de soțul ei apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult