Oricine, cu capul pe umeri, știe că cine plătește muzicanții pornește dansul sau cine are banul are puterea. Această poziție alfa a omului care decide cum vrea mușchiul lui este în management similară stilului autocratic, al managerului care știe tot, face tot, ce‐i sub el este extraplat, fără valoare sau cel mult în postura de executant fidel, fără vreo tentativă de inițiativă. Cum societatea în care trudim este deosebit de complexă, translatarea acestui model în diferite domenii este o practică destul de lesne întâlnită, care nu
lasă loc de prea multe interpretări ori analize. Inclusiv o brumă de mișcare sindicală este sortită eșecului pentru că, am pomenit în debut, dansul e pornit de cel ce tocmește lăutarii. Veți spune că în 89 au murit niște conaționali ca să fim liberi și că ce înseamnă asta? Ce‐i cu dictatura asta?
Există o realitate brutală. Suntem liberi să alegem. Cui îi convine să stea sub ordin, smerit și obedient este alegerea lui. Cel situat sau autosituat în poziția alfa este condiționat de lege să nu rețină oameni împotriva voinței lor. Prin urmare oricine persistă în poziția ghiocelului o face pe alegerea lui. Cine nu, e tot alegerea lui. Și cum s‐o joci pe asta cu nu este alternativă? Destul de simplu. Alternative sunt. Problema e să le cauți, pentru că ele nu sar pe tine.
Prin cele scrise până acum mi‐am exprimat opinia față de recentul caz de la Ringier, unde red șeful de la GSP a fost dat afară de patronat pentru… diferențe de opinie. S‐au ridicat tot felul de voci pro Țepelin. S‐a condamnat Ringier‐ul pentru tot felul de discriminări, politici etc. Rezultatul? Nul. Nu mai poate elvețianul că
CTP‐ul nu mai dă editoriale, ori că alte redacții sunt solidare în a protesta mut la mazilirea lui Țepelin. Omul alfa știe una și bună: eu plătesc, tu execuți. Vrei, bine, nu… la revedere. La fel face și Becali, și Țiriac, și mulți ca ei. Diferența se vede în balanțele contabile sau în topul Forbes. Îi pasă cuiva că e cel mai vechi cotidian de
sport din spațiul carpatic? Nu. De ce? Ce are asta cu politica mea, a celui ce dau banul? Notorietatea, mă‐nțelegi … Da, dar ai vândut‐o când te‐am cumpărat, nu ai nici un drept s‐o folosești, este a mea.
Țepelin își va găsi de muncă. La renumele și la experiența lui, chiar poate face la orice oră un alt construct media, care să plesnească, asta dacă nu se găsește un alt mogul (alfa și ăsta) care să‐l absoarbă pe un preț corespunzător, nițel mai răsărit ca la Ringier. Concluzionând, speța Țepelin – GSP – Ringier nu se detașează din peisajul economic autohton decât prin magnitudinea numelor aflate în joc, mass media fiind și ea o afacere cu bani. În rest, e suficient să întoarceți capul și veți vedea exemple buluc, lăsând deoparte șlagărul cu… pixul și cureaua lată, ce scria pe ea odată… și‐o luat‐o elvețienii.
Pe mai încolo. (GD Patraucean)
The post Opinia mesagerului / Pixul și cureaua lată appeared first on Stiri Neamt.
Citeste mai mult
