Alvin Toffler semnala într‐o scriere de a sa, despre războiul contra hipermarketurilor, gâlceavă întreținută de ponderea tot mai mare de plante modificate genetic din rafturi, care nu fac bine deloc și conțin zeci de substanțe de pe lista neagră a celor ce ne smintesc de la bunele obiceiuri culinare. Astfel că, în mediile urbane sau metropolitane, orice petic de pământ a devenit un potențial furnizor de salată, spanac, mentă, busuioc, iar unii cu competențe agricole peste media mediocrității cultivă cu aprindere tomate, varză, ardei și
altele, cu care se mândresc apoi în social media să crape consumeriștii de ciudă. Asta se petrece în zonele unde tot ce cumperi nu are nici un gust fără adaos de sosuri și arome, dar se consumă într‐un mare fel. În fond, toată lumea mănâncă și când mațul este gol, nimic nu merge.
Toffler nu zice nimic despre prețuri, așa că nu putem face o referire avizată despre realitatea autohtonă, mai cu seamă și că nici nu încape comparație între ce‐i peste ocean cu ce‐i pe la noi, un simplu motiv fiind benzina care este la un preț prietenos și nu face găuri imense în bugetul zilnic. Dacă e să gândim la firul ierbii ( nu vă gândiți la ce nu trebuie) mișcarea contra marilor retaileri este o dovadă clară de apariție și
dezvoltare a consumatorului rațional, sătul de aburelile reclamelor și păcălirea propriilor instincte. Evocarea, fie ea și săptămânală a unei salate cu gustul original al ingredientelor culese din propria bătătură e un semn de trezire sau mai bine de retrezire a unor trăiri desprinse din povestea lui Creangă.
Și dacă a venit vorba de marele povestitor , nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la ce‐o cumpărat
Ciolacu cu o sută de lei, îmi vine să‐I iau la pălmi pe consilierul care l‐o făcut în stare de așa ceva. Păi, măi creștine, cu suta aia de lei și cu ceva pricepere faci o masă de‐o pomenesc toți miniștri și rupi și televizoarele‐n două cu un govern care ar fi mâncat scrâjele de cartofi făcute pe plită și cu câte o cană de iaurt în loc de sos olandez. Kilu de cartofi e încă doi lei jumate și iaurtu nu‐i licitat la bursă. Cu un dovlecel, cinci ciuperci și o ceapă mare puse pe un grătar de aragaz, rezolvi o cină de 10 lei, sănătoasă și ușoară, ca să nu mai spun că îți trebe zece minute s‐o pregătești.
Nu cred că a căzut nimeni pe spate la maniera de a face piața a primului ministru, dar suntem siguri că i se stă cu sacoșa‐n mână, cam ca subsemnatului în costum de scafandru sau doamnei Dăncilă pe bicicletă, cu precizarea că distinsa doamnă a dus și partidoiu de râpă cu o astfel de faptă sportivă deloc potrivită. A încerca să fii ceea ce nu ești de fapt, nu este un act menit să te definească drept actor social. Ori cum crezi, matale, domnule consilier de imagine că pică acest semn de populism feroce cu suta de lei, în contextul absolut negativ al perceperii politicii la noi? Îți spun eu. Ca naiba. Mai bine îl aburca‐i pe‐o bicicletă.
Pe mai încolo. (GD Patraucean)
The post Opinia mesagerului / Ciolacu, suta de lei și bicicleta appeared first on Stiri Neamt.
Citeste mai mult
