Un tânăr din Osica de Sus a fost reținut pentru furt calificat după mai multe spargeri. Un bărbat de 58 de ani din Balș a sesizat, pe 2 noiembrie, prin apel 112, că persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinței sale din Osica de Sus. De aici s-au sustras mai multe bunuri din cupru. Faptele s-ar fi petrecut în perioada 19 octombrie – 2 noiembrie 2025
La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 2 Osica de Sus, care au efectuat cercetări și verificări specifice. A fost întocmit dosar penal pentru furt calificat, fiind demarate activități pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.
Autorul, un tânăr de 28 de ani din Osica de Sus
În urma investigațiilor, polițiștii au identificat un tânăr de 28 de ani, din aceeași localitate, bănuit de comiterea furtului. Cercetările au arătat că acesta ar fi implicat și în alte două infracțiuni similare, comise în nopțile de 3/4 august 2024 și 25/26 august 2024, la locuințele unor persoane din Osica de Sus.
Ieri, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, polițiștii au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele tânărului. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă
Polițiștii continuă documentarea întregii activități infracționale în vederea dispunerii măsurilor legale.
Citește și: (VIDEO) Reținut pentru înșelăciune și folosirea documentelor false în Craiova
Citeste mai mult