Misiunea contracronometru, joi, în orașul Potcoava, pentru salvarea unui copil, în vârstă de nouă ani, scos dintr-o piscină în stare de inconștiență.
La fața locului s-au deplasat echipajul SMURD Scornicești și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Olt, dintre care unul cu medic.
„Minorul a fost găsit în stop cardio-respirator, în curs de resuscitare de către persoanele aflate în zonă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.
Manevrele de resuscitare au fost continuate de personalul medical pentru aproximativ o oră, în urma acestora pacientul prezentând activitate cardiacă.
Copilul a fost transportat la UPU Slatina, în stare de inconștiență, ulterior fiind transferat la UPU Craiova pentru continuarea îngrijirilor de specialitate.
Pentru prevenirea unor astfel de situații, pompierii recomandă supravegherea permanentă a copiilor, atât în apă, cât și în apropierea acesteia, utilizarea de către copii a vestelor de salvare sau a dispozitivelor plutitoare adecvate vârstei, în special în cazul celor care nu știu să înoate și respectarea semnelor și regulilor impuse de administratorii piscinelor.
Articolul Olt: Copil de 9 ani, transportat, inconștient, la spital, după ce a fost găsit în stop cardio-respirator într-o piscină apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult