Imaginea din deschidere este WC-ul public din Piața Operei Timișoara. Acum sunt funcționale toate pișoarele, dar o perioadă destul de bună de timp a fost așa cum vedeți. Până când Dominic a trecut pe aici după ce a băut o bere și a trebuit să stea la coadă. (Nu știm dacă și când și nici ce bere bea… vorbește lumea!)
WC-urile publice sunt un semn de civilizație, indiferent că ne referim la Timișoara, București sau orice localitate din România vreți dvs. Vom descrie pe scurt o situație din Timișoara, la gardul Școlii nr 2, unde toată lumea face în aer liber… dar până atunci să trecem ușor în revistă cam care e situația cu toaletele publice.
Auzisem la radio o știre că în Capitală, cineva calculase că este un wc-public la 6000 de locuitori. Nu știu de unde a luat redactorul cifrele astea despre București, mi se pare totuși extraordinar, căci nu-i scapă pe toți în același timp! Doar că este neverosimil. Și cum nu există date oficiale despre acest subiect, am întrebat ChatBotul, pentru o idee măcar. Acesta este însă și el „în aer” referitor la acest subiect, căci afirmă că numărul lor este în scădere. Oricum, cifrele cu câte toaletele publice există acum sunt dezamăgitoare. Conform informațiilor luate de pe net, din presă, din AI, în București, la nivelul anului 2023 sunt funcționale 108 toalete ecologice mobile și 51 de toalete ecologice pentru persoane cu dizabilități.
Toaleta publică de lângă Podul Maria, chiar peste drum de Spitalul CFR…
Câte sunt în Timișoara? Aici e mai ușor de numărat, dar problema este aceeași ca la București: toaletele publice sunt puține! O să vă dăm totuși un răspuns oferit de Google, am ales acest criteriu pentru a vedea modul în care se reflectă chestiunea pe internet. Deci, motorul de căutare face și el referire la două toalete „smart” noi. Timișoara va beneficia de două toalete inteligente noi, cu sisteme de autocurățare și senzori. Una a fost amplasată în Parcul Civic, iar cealaltă în Parcul Pădurice (fostul Parc Lidia).
Numai că acestea încă nu funcționează. Nu sunt întabulate! Aflați mai multe din articolul nostru Timișoara turistică are toaletele smart tot închise!
La Timișoara, WC-uri în aer liber, la gardul școlii
O situație interesantă, în Timișoara, o găsim la gardul Școlii nr. 2, latura de pe strada Zarandului nr 11. Aici și-au făcut un obicei să arunce resturi, deșeuri, să facă pipi și să doarmă în zilele călduroase de vară direct sub cerul liber. Ei, cine!? Anonimii, oamenii străzii, cei care vin cu chef de la birt, cine vrea! Culmea, aici este și o clinică medicală, un centru de permanență.
În centrul imaginii este un copac port-pișoar, în dreapta Școala 2 din Timișoara iar în stânga o clinică medicală..
Da, ați citit bine, la colțurile școlii, la colțul unui centru de permanență medicală, se află o toaletă în aer liber. Medicii de aici ne-au spus: „Noi am făcut sesizări la Primăria Timișoara! Este adevărat, au venit și au ridicat obiectele mari, respectiv o dormeză, o jumătate de canapea, un scaun sau ce-or mai fi fost pe afară… dar în general situația este aceeași. Au făcut lucrurile pe jumătate. Vegetația este la fel de luxuriantă iar locul preferat în continuare de oamenii fără adăpost. Vă închipuiți ce este aici în serile de vară!? Gândiți-vă doar la excremente și la potențialul lor bacteriologic, la faptul că aici este o școală și o clinică medicală!”
Așadar, am putea trage o concluzie de bun simț: numărul toaletelor publice fiind parcă tot mai mic, să însemne asta întoarcerea la natură!?
(fotografii Matei Bîtea)
Citeste mai mult