În timpul studenției, când unul dintre noi îi vedea, când știa sigur că au venit, acesta era obligat să dea de știre. Altfel o încasa; bătaie cu perini, mânjeală cu cremă de ghete, tot felul de prostii din astea. Rar se întâmpla ca vreunul să nu dea de știre, că așa a vrut el, că au venit sârbii în oraș! Dar nu îndrăznea și nici nu s-a întâmplat ca din rea voință să fie vreunul care să nu spună că a venit un autobuz cu sârbi. Mai degrabă că era căscat. Bine, marfă de la sârbi era și-n Mehala și-n Iosefin, dar acolo era mai complicat, roia de milițeni și erau mai scumpe.
Așadar, cine îi vedea primul, venea în fugă și intra în camere sau în săli, pe unde eram și aproape că striga: „Pedesiații! Au venit pedesiații!” Noi lăsam naibii orice făceam atunci și mergeam după ei. Cumpăram tot ce puteam: țigări Vikend, Vegeta, ciocolată Eurocrem, pantaloni de blugi, ceasuri electronice și baterii, geci, spray-uri „FA”, baticuri cu trandafiri și cu fir de aur, tot, ce mai, tot ce puteam și de câți bani aveam!
turisti in Piata Libertatii la statuia Sf Ion Nepomuk si Sf Maria
(Aveam un unchi cu permis de trecere de frontieră care aducea mereu „marfă” și o vindeam și cumpăram ce le trebuia la sârbi, adică bibelouri și veselă, cele de la Alba Iulia erau cele mai căutate. Apoi cuie, potcoave, ațe… ce nu aveau ei, sârbii, sau la ei era scump!)
Le ziceam „pedesiați” ca un fel de abreviere de la prețurile lor: dvedesiat, tridesiat, piatdesiat. Adică douăzeci, treizeci, cincizeci și nu știu cum dar parcă totul vindeau cu cincizeci! Așa le-a rămas porecla de „pedesiați”!
Asta era o afacere, renumita bișniță. Partea proastă era însă că noi, românii, foaaaaarte greu puteam ieși din țară, abia dacă obțineam un pașaport să mergem la ruși, o dată la doi ani sau prin Polonia. Sau la bulgari, în excursii de o zi, plecam de la mare.
Când eram stagiar (eu am prins post la mama dracului unde se agață harta în cui) și prindeam două zile libere veneam la Oravița, la târgul de sârbi. Acolo, și sârbii și românii erau ținuți sub control de miliție, erau recrutați, ai noștri erau urmăriți și toate celelalte, ce se făcea mai demult dar nu toți știu. Revin, ziceam că veneam la Oravița. Făceam tot asta, cumpăram și vindeam. Și îmi umpleam geanta să mă duc înapoi unde făceam stagiatura. Cu grijă și pe cocolite, pe trenuri era patrula miliției TF, ne controla prin geantă, ce avem, ce facem, ca să ne lase-n pace le dădeam din marfă. De ce făceram asta? În uzină se plătea în acord global, adică după cât se realiza planul. Banii din salariu nu-ți ajungeau nicicum și dacă aveai nu prea găseai ce să cumperi. Era o mizerie de viață!
Pentru noi, sârbii erau bogătonii! Erau Occidentul! Erau poarta spre tot ce ne puteam închipui că merită în viața asta. Așa a fost până prin anii 90 -2000.
turisti la macheta vechii cetati timisoara
Până acum câțiva ani unii tot mai credeau asta. Acum, în Timișoara, vezi grupuri de sârbi, mai ales sâmbăta și duminica. Ajung dimineața, se plimbă puțin prin centru, un ghid le arată catedrala, ei mai intră și cască gura la slujbă, pe la Operă li se arată balconul revoluției, în Unirii monumetul Sfintei Treimi, apoi pleacă toți la Iulius Mall. Acolo, cumpără tot ce pot! Auchanul este ca un magnet pentru ei…
Și când mă gândesc că nu demult, în 18 mai, era gata-gata să ne întoarcem și noi cu fața spre trecut! Eram la un deget distanță de a fi din nou ce am fost: niște sărăntoci! Bine c-am scăpat naibii de ăsta cu ideile lui, măcar pentru o vreme, că poate ne-nvățăm minte și băgăm la cap ce-nseamnă să fii balcanic și poate învățăm unde ne duce suveranismul! E mai bine așa, să umble pedesiații la noi! Ba, uite, de la o vreme vin și mulți de alte nații. Altă Timișoară-i acum, nu una cenușie cu magazinele pline de potcoave!
Citeste mai mult
