Libertatea este într-un singur mod, nu pe grupuri, bucăți sau zone geografice. Ca să-mi înțelegeți textul a trebuit să vă iau puțin la plimbare, punctul de plecare fiind dintr-o autocrație, din Dubai
O prietenă, care-și făcea concediul în Dubai, pe plajă, îmi relata zilele trecute. „Aici e plin de gigolo, iar noi, europencele suntem cele mai vânate. Dacă ești pe plajă, nu trebuie să faci prea mulți pași ca să-ți alegi unul, ba chiar nu trebuie să te miști din loc. Este aproximativ ca la restaurant cînd voi, bărbații, ridicați mâna sus cu două degete desfăcute ca să vină chelnerul și să vă aducă o bere! Trebuie doar să-ți îndrepți privirile spre el, să-l chemi cu degetul arătător ca și cum ți-ai chema nepotul de la joacă…”
Pentru cine nu știe, cine nu a fost în emirate, ar trebui spus că acolo nu este ca aici, te duci la plajă îți dai nădragii jos și intri în apă, femeile își lasă rochia și-și cheamă bărbatul s-o ungă pe spate să nu se prăjească. Acolo nu intri în magazin și te duci la raft să-ți iei o bere, mergi la casă s-o plătești. Sunt magazine special destinate străinilor. Acolo libertatea este altfel, este la bucată, pe porțiuni, pentru grupuri. Ce în teorie li se permite străinilor, pentru arabi este altceva, ei au alt sens la libertate. Acolo totul este sub directa supraveghere a stăpânului, a familiei conducătoare, a religiei. Să nu fiți surprinși dacă vedeți panouri care se traduc astfel: fără săruturi în public, fără îmbrățișări, fără nuditate.
Acolo femeile nu lucrează, nu au viața personală care este în Europa. Cei care fac munca de jos sunt pakistanezi, indieni, nepalezi, etc. Ei nu locuiesc împreună cu ceilalți, în general au cartiere speciale cum sunt Strada Polonă din Timișoara sau China-Town de pe valea Țerovei în Reșița.
Și revenind la prietena mea „concediată” în Dubai, mi-a relatat o întâmplare cu un salavamar din Uganda care a vrut să știe din ce țară este prietena aceasta a mea. După mai multe încercări nereușite, (Rusia? Poland?) când a aflat că din România, africanul a exclamat: „Aaaa, Tate!” Știa și salvamarul că frații Tate își fac concediul în Dubai. Adică, dați-vă seama, România nu mai este cunoscută ca țara lui Hagi sau Nadia, nu, noi suntem reperați după frații Tate! După circul pe care-l fac aceștia…
Cum s-a ajuns aici? Opinia mea este că în primul rând după acțiunile contradictorii ale justiției românești, după lipsa de unitate a practicii judiciare, după notorietatea cazurilor de corupție, de zgomotul făcut de rețelele de trafic de persoane și mai știți și dvs. Adică, în cazul fraților Tate, confiscări, arest, circul cu sechestru apoi le dai mașinile înapoi, îi lași să plece de parcă n-ar fi făcut nimic, o întreagă nebunie! Păi, logic, se naște întrebarea: când au decis corect judecătorii? Este logic că trebuie o reformă adevărată. Când ai spus că-i albă, atunci să fie albă și n-o mai schimbi ba că-i neagră, păi să mai vedem, șamd. Adică, altfel spus, când a fost corectă decizia jutiției, când fraților Tate le-a luat libertatea (fie și parțial) sau când le-a redat-o? „Din această dilemă nu puteți ieși… Am zis!” (E o replică de teatru, desigur că o recunoașteți.)
Și, uite așa, ajungem la cea ce înseamnă libertate. Noțiunea de libertate nu este cea ce vrea Simion pentru noi, ci este chiar cea ce este. Noi, cei din specia old-boys, care am fot siliți să învățăm și să participăm la cursurile de socialism științific, am învățat despre calitate că este acea însușire, a unui lucru, a unei stări, a unei caracterisitici, de a fi cea ce este. Paradoxal, profesorii de socialism ne învățau corect dar nu suficient. Astfel, ei l-au omis pe John Stuart Mill despre care noi, românii, am aflat așa, în treacăt, în funcție de cât de mult am vrut să auzim, abia după 1989. Odată cu discursurile lui Ion Rațiu și Radu Câmpeanu…
În esență, lucrarea (zic eu) capitală a lui Mill este „Despre libertate” care are o concluzie stupefiantă, veți vedea de ce. El trage definiția cam așa: „Libertatea mea se sfârșește acolo unde începe libertatea ta!” Pe bază de reciprocitate, acțiunile sau inacțiunile tale nu au voie să determine niciun aspect al libertății mele.
Se aplică și la votare. Or, dacă ați fost atenți la lumea care ne înconjoară, cei care nu votează ne influențează soarta, celor care ne interesează pe ce lume trăim. Ei determină convulsii sociale, da, pentru că rata absenteismului determină lideri fără autoritate. Nivelul de educație al votanților determină ce fel de conducători avem. Păi da, cum să-și dea seama un analfabet funcțional ce este mai bine pentru el, darămite pentru țara în care trăiește.
Vă reamintesc, în România se estimează că aproape 50% dintre elevi sunt analfabeți funcțional iar rezultalele testelor PISA sunt elocvente. Asta determină ca populația noastră să fie analfabetă funcțional, gradul analfabetismului să fie în creștere. Oricum, în această privință suntem pe primul loc în Europa. Populația adultă este alimentată mereu de analfabeți funcțional și lipsiți de cea mai elementară educație civică și juridică. Este absurd ca oamenii care nu votează, care declară mândri de ei că nu-i interesează politica, ei nu fac politică, să fie de fapt, prin consecințele inacțiunii lor cei care determină aleșii!
Lucrurile ar trebui să se schimbe. La Camera Deputaților s-a depus în 2012 un proiect de lege penru introducerea votului obligatoriu. Dar, evident, clasa politică nu l-a dus mai departe. De ce? Un răspuns ar fi acela că poți fi prost care conduce dacă te votează toți proștii.
Și mai ceva. Dacă ați fost atenți la lumea care ne înconjoară, din nou vă spun, chiar dacă nu vă interesează politica, în Grecia, țara care a inventat democrația, votul este obligatoriu. Oare de ce? Nu cumva ca un semn că sistemul democratic ar trebui șlefuit!?
Citeste mai mult
