Să fiu sincer, m-am dus la sărbătoarea Poson Poya din Parcul Central al Timișoarei ca să văd dacă apare primarul Dominic Fritz. Asta pentru că, în mintea mea otrăvită de scandaluri, doream să văd dacă asiaticii îi poartă pică pentru Pizzeria Poli.
Cred că asiaticilor le este mai greu de închipuit cum într-o pizzerie, o terasă, un restaurant, poți intra așa cu buldozerul peste ea ca s-o dărâmi!? (Bine, cred că nici nouă nu ne-a venit să credem că locul unde s-a bețivit o generație de poliști se duce naibii!) Ce contează dacă e ilegal și asta de ani de zile? Ei luau pizza de aici și o duceau cu rucsacurile lor pătrate și galbene…
Evenimentul Poson Poya a trecut aproape pe nesimțite la Timișoara, am așteptat câteva zile ca să văd „dom‘le a băgat cineva de seamă?”, mă refer la site-urile de știri. Oricum, weekendul trecut marchează, cred eu, o bornă în istoria multiculturală a orașului. Este vorba de prima celebrare a zilei de Poson Poya din oraș, o sărbătoare religioasă a comunității budiste din Sri Lanka.
Poson Poya se poate caracteriza prin faptul că (în principal) se oferă de mâncare, ca un gest de bunătate…
Orezul este partea importantă a bunătăților oferite. Cu sos condimemntat, salată de legume, cartofi…
Sărbătoarea – care este a doua ca importanță pentru budiști – se ține odată cu luna plină din iunie și celebrează pe călugărul Arahat Mahinda Thero. Acesta a venit din Imperiul Maurya, aflat pe teritoriul Indiei de azi și a introdus religia budistă în insula Sri Lanka, de unii mai cunoscută ca Ceylon, vechea colonie britanică. Călugărul nu era un un simplu budist, ci chiar fiul împăratului Ashoka al Imperiului Mauryan. Treaba asta se întâmpla prin secul III înainte de Hristos.
Bun, pentru budiști, călugărul acesta are o importanță oarecum echivalentă cu a Sfântului Andrei pentru creștinii din România.
În afară de organizatori – asociația LOGS – și de apropiați ai acestora și mai câteva zeci de persoane, timișorenii nu s-au înghesuit. Nu vorbesc de comunitatea singaleză (din Sri Lanka), care, am înțeles, trece deja de 700 de persoane în Timișoara. Lipsa de public s-a întâmplat din cauza a două-trei motive.
O atmosferă care face cinste timișorenilor și comunității singaleze in Parcul Central din Timișoara
Primul ar fi acela că mulți n-au știut. Organizatorii nu au spus că se dă de mâncare gratis. Mă rog, nu au insistat asupra subiectului! Apoi, s-au mulțumit să trimită un comunicat pe care câteva site-uri l-au preluat aproape mot-a-mot, mă rog acesta este stilul de a face presă de azi, știrile se copiază de la unul la altul. Dar, cred că asta au și vrut organizatorii. Ceva fără mare tam-tam, fără mâncători profesioniști de fasole și ciolan afumat. Primul pas a fost făcut, budismul are deja drumul pavat în Timișoara…
În ceea ce privește mâncarea, dacă vreți să știți, este picantă! Chiar foarte.
Dominic Fritz nu a venit, mă gândesc că s-o fi săturat deja de mâncare picantă…
Ochiul și timpanul: la Timișoara, budismul a venit în liniște, cu mâncare pe gratis și cu bun simț
Articolul precedent