Cartea de memorii pe care prințul Harry a lansat-o în urmă cu aproape două săptămâni a stârnit numeroase controverse. Instructorul lui de zbor din armata britanică, însă, a demontat o poveste scrisă de acesta, explicând că este ”pură fantezie”.
În vârstă de 38 de ani, prințul Harry a făcut numeroase dezvăluiri în cartea de memorii, el vorbind atât despre viața sentimentală, cât și despre relația cu familia regală ori despre timpul petrecut în armată. Într-unul dintre capitole, Harry a povestit că un instructor din armată a oprit în mod deliberat, fără avertisment, avionul cu elice Slingsbyy T67 Firefly în care moștenitorul regal se antrena. Fostul instructor de zbor Michael Booley a negat vehement această informație. ”Sunt uluit de asta. Pur și simplu sunt șocat”, a declarat acesta pentru Sunday Mirror.
În cartea de memorii, Harry a scris: ”Într-unul dintre primele noastre zboruri împreună, fără nicio avertizare, Booley a oprit aeronava. Am simțit cum aripa stângă se prăbușește, m-am confruntat cu o senzație teribilă, iar apoi, după câteva secunde care au părut zeci de ani, acesta a recuperat aeronava. L-am privit și l-am întrebat dacă a fost o încercare de sinucidere. Mi-a spus că nu”, a povestit Harry.
De cealaltă parte, sergentul major Michael Booley, care a lucrat 30 de ani în armată, a negat elegant modul în care prințul a descries această întâmplare. ”Cred că această poveste a fost puțin dramatizată ”, a spus el, explicând, de asemenea, că întotdeauna i se adresa lui Harry cu ”Sir”, adică ”domnule”. În ciuda faptului că este de părere că această poveste este ”pură fantezie”, Michael îl respectă pe Harry: ”A fost un elev excepțional, foarte talentat. Este un bărbat pe care-l respect și de care îmi voi aminti mereu cu plăcere!”
Citeste mai mult