O pisică rănită, care era pe marginea unui drum din Predeal, a fost salvată de polițiști, a anunțat marți Poliția Brașov, care a descris evenimentul într-o postare pe contul de Facebook.
„În timp ce se aflau în serviciu, Gabriel, Claudiu și Alexandru, colegii noștri din Predeal, au observat pe marginea drumului public o pisică ce părea a fi lovită de o mașină.
Imediat, aceștia au oprit autospeciala pentru a determina care este starea animalului.
Pisica era în stare de agonie, respira alert, prezenta sângerare la nivelul gurii și nu se putea ridica.
Pentru că era foarte cald afară, colegii noștri au stropit-o cu apă pe cap și au încercat să îi asigure umbra necesară, timp în care un alt coleg a sunat la mai multe asociații de protecție a animalelor, care ar fi putut să o preia.
După ce au identificat o asociație în municipiul Brașov, polițiștii s-au deplasat către aceasta, pisica fiind preluată pentru a-i fi acordat ajutor de specialitate.
Ne-am bucurat tare mult să aflăm că starea acesteia a fost stabilizată și că, deși are ambele lăbuțe superioare rupte, este o luptătoare și deja încearcă să meargă.
Rămânem ferm atașați de protejarea vieții și sănătății necuvântătoarelor, celor care ne fac viața mai frumoasă și îi îndemnăm pe cetățeni să apeleze cu încredere la noi ori de câte ori află de situații în care intervenția noastră este necesară pentru protejarea animalelor”, a scris Poliția Brașov pe contul de Facebook.
Articolul O pisică rănită, care era pe marginea unui drum din Predeal, a fost salvată de polițiști apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult