Noul club sportiv înființat de CJ Timiș, Primăria Timișoara și Universitatea Politehnică va susține echipa de fotbal a orașului în competițiile naționale. Poli Timișoara e acum în Liga a III-a și luptă pentru promovare.
Prin Asociația Club Sportiv Poli Timișoara se vor putea atrage legal fonduri publice pentru susținerea clubului, atât la nivel de seniori, cât și pentru susținerea tinerilor. Clubul de fotbal va ceda noii echipe dreptul de a juca în competiții, ca parte dintr-un plan de reorganizare sportivă și financiară.
„Facem încă un pas important pentru renașterea fotbalului timișorean. (…) Astăzi punem bazele unei structuri transparente, moderne și eficiente care va permite susținerea echipei atât la nivel de performanță, cât și în formarea unor noi generații de jucători. Timișoara va avea acum resursele financiare pentru a susține o echipă competitivă.”, a declarat Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.
Astăzi, clubul activează sub forma unei societăți pe acțiuni, ceea ce limitează implicarea administrației publice în finanțare.
„Timișoara merită o echipă pe măsura istoriei și a ambițiilor sale. Primăria Timișoara e în grafic cu construcția noului stadion al orașului, unde de anul viitor echipa va putea să joace. Din partea mea, aveți garanția că deciziile sportive vor rămâne acolo unde le este locul: în mâinile profesioniștilor, nu ale politicienilor. Este timpul să reconstruim.”, a declarat, la rându-i, primarul Dominic Fritz.
Statutul Asociației a fost aprobat, joi, de Senatul Universității Politehnica din Timișoara.
„Mă bucur că și Primăria Timișoara vine alături de Consiliul Județean și de Universitatea Politehnica, la consolidarea proiectului celui mai important brand sportiv bănățean, POLI Timișoara, pentru că implicarea ambelor instituții a fost solicitată de către diverși sponsori de-a lungul timpului. Proiectul început acum mai bine 10 ani de Universitatea Politehnica și Druckeria are astfel șanse nu doar să coaguleze energiile suporterilor din toată regiunea Banatului, ci și să facă performanță, lucru pe care ni l-am dorit mereu. Nu este vorba de un nou început, ci de o consolidare cu ajutorul administrației locale și județene, a unui proiect de suflet pentru întreaga comunitate.”, a spus Florin Drăgan, rectorul UPT.
Urmează ca primarul Dominic Fritz să înainteze Consiliului Local proiectul de hotărâre pentru aprobarea participării municipiului în noua structură.
Citeste mai mult