Poliţiştii din Olt caută o minoră, în vârstă de 16 ani, din municipiul Caracal, județul Olt, care a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.
Polițiștii caracaleni au fost sesizați, duminică, în jurul orei 13:30, de o femeie, din municipiul Caracal, cu privire la faptul că, în noaptea de 20/21 august, fiica sa, CARAGEA SOMNA-ANDREEA, în vârstă de 16 ani, a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.
Semnalmentele fetei sunt următoarele: înălţime – aproximativ 1,70 metri, greutate – aproximativ 55 de kilograme, constituție atletică, ochi verzi, păr castaniu, lung până la nivelul umerilor, fără semne particulare.
La momentul plecării, minora purta o pereche de pantaloni de pijama de culoare roz, un maiou de culoare negru, iar în picioare avea o pereche de papuci negri.
Polițiștii fac apel la cei care pot furniza informații ce pot ajuta la găsirea minorei să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.
Citeste mai mult