Daria are o inimă nouă. Un nou început, o nouă șansă la viață.Astăzi, la doar 10 ani, Daria a primit darul cel mai de preț: o inimă nouă.De mai bine de un an, o ținea în viață un dispozitiv de asistare circulatorie (LVAD), care i-a fost sprijin neobosit în lupta cu o inimă obosită.A fost un drum lung, greu, presărat cu speranță, așteptare și multă putere.Miracolul a venit sub forma unui gest de neimaginat, din partea unei familii copleșite de durere. Donatorul, un băiețel de doar 8 ani din București, victimă a unui tragic accident rutier, a devenit salvatorul Dariei și al altor copii care aveau nevoie disperată de o șansă la viață.În pofida unei suferințe imposibil de cuprins în cuvinte, părinții acestui copil au avut tăria și generozitatea de a spune „da” donării de organe – o decizie care a luminat întunericul din alte suflete.Echipa de chirurgi ai Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș s-a deplasat în cursul nopții la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, acolo unde a fost realizată prelevarea cordului.Cu ajutorul unui elicopter militar, inima a fost adusă în cel mai scurt timp la Târgu Mureș, unde a fost transplantată într-o intervenție complexă care a durat aproximativ 5 ore.„Acum, Daria are o inimă nouă. Bate puternic, cu speranță. Cu fiecare bătaie, poartă în ea o poveste de iubire, curaj și altruism nemărginit.O inimă care nu doar că bate, ci unește două destine — unul frânt, dar eroic, și unul care tocmai începe să spere din nou.Suntem profund recunoscători familiei donatorului, eroilor în halate albe și tuturor celor care au făcut posibil acest miracol. În fața durerii, alegerea lor de a dărui viață este o lecție despre umanitate, despre lumină și speranță.În această zi, în tăcerea profundă a unui adio, o inimă a început să bată din nou — pentru Daria” – a scris, marți, pe Facebook, medicul Horaţiu Suciu, de la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş.
Foto: Fb Horatiu Suciu
Citeste mai mult