O glumă de ninsoare ne arată cât de competente sunt autorităţile locale! Jenant!
Fotografia care ilustrează acest material este făcută azi, 28 ianuarie, la ora 11.00, pe strada Babadag! Din câte vedeţi… nici urmă de intervenţia lamei pentru degajarea carosabilului! Fiind o stradă în pantă şi, totuşi… cea mai importantă din oraş, se circulă greu, mai ales pe sensul de urcare, dar asta nu are nicio relevanţă pentru Primăria Tulcea!
Dimineaţa, la prima oră, când ningea abundent, oraşul părea abandonat de autorităţi, pentru că niciun utilaj nu ieşise să degajeze zăpada. Pe varianta era jale, la fel ca în oraş, iar cei care plecau la munca au avut parte de senzaţii tari, inclusiv pe străzile principale! Ce să mai vorbim de străzile secundare sau cele din cartierele de case…
Degeaba se lăuda primarul pe facebook de faptul că are sărăriţe mii şi utilaje sute… până acum nu le-am văzut! Poate le vede doar el… Cine ştie!
Tulcenii, gospodari cum îi ştim, şi-au degajat la lopată străzile mai mici, ca să poată ieşi cu maşinile spre serviciu sau cumpărături. Ne-au venit semnale din toate zonele de case că treaba e la fel ca azi-noapte, adică… nimeni nu i-a băgat în seamă.
Domnule Ştefan Ilie, decât să faceţi propagandă pe facebook şi să minţiţi cu seninătate că veţi face şi veţi drege, luaţi iniţiativa şi ieşiţi pe străzi, inclusiv pe cele cu case sau printre blocuri! Dacă la gluma asta de ninsoare staţi cu mâinile în sân, ce veţi face când ne vor năpădi troienele?
Urcaţi pe maşini, staţi între oameni, suplimentaţi utilajele şi serviciile şi… dovediţi că nu vă luaţi degeaba salariul nesimţit! La muncă, să vedem fapte, că de gargara ieftină şi propagandă de partid ne-am săturat!
Tulcenii vor să vadă că se face treabă, că pot circula în condiţii civilizate! Şi noi, cei care un locuim în buricul târgului plătim taxe şi impozite şi avem aceleaşi drepturi!
Articolul O glumă de ninsoare ne arată cât de competente sunt autorităţile locale! Jenant! apare prima dată în Tulcea noastra.
Citeste mai mult