O femeie întinsă pe șosea a fost strivită de două mașini, în Doba. Unul dintre șoferi a fugit. Judecătoria Satu Mare a pronunțat marți, 6 august, o sentință de condamnare la 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere în cazul unui bărbat acuzat de părăsirea locului accidentului. În decembrie 2021, acesta a trecut cu autoturismul peste o femeie aflată întinsă pe carosabil, într-o localitate din județul Satu Mare, apoi a părăsit locul faptei fără să anunțe autoritățile.
Accidentul s-a produs pe drumul județean 108L, în localitatea Dobra. Victima, o femeie aflată într-o stare avansată de ebrietate (3,39 g/l alcool în sânge), se afla culcată pe carosabil. Bărbatul, agent comercial, a simțit un „hop” la trecerea cu mașina, dar și-a continuat deplasarea, oprind ulterior la o pizzerie din apropiere. Ulterior, un alt șofer a trecut peste trupul victimei și a oprit, anunțând autoritățile.
Din declarațiile martorilor și din probele administrate, instanța a stabilit că bărbatul a fost primul care a trecut peste victimă, iar impactul a fost suficient de puternic încât să poată fi perceput ca atare. Cu toate acestea, bărbatul nu a oprit pentru a verifica ce s-a întâmplat și nu a contactat autoritățile, deși a recunoscut ulterior că a simțit impactul și că „poate se uita la telefon în acel moment”.
Deși nu a fost acuzat de ucidere din culpă, ci doar de părăsirea locului accidentului, instanța a reținut că a acționat cu intenție indirectă – adică a prevăzut posibilitatea ca peste ceea ce a trecut să fi fost o ființă umană, dar a acceptat acest risc și a ales să plece.
Instanța a dispus o pedeapsă de 2 ani de închisoare, cu suspendarea executării pe un termen de supraveghere de 2 ani. În această perioadă, inculpatul va trebui să frecventeze un program de reintegrare socială și să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. Totodată, a fost obligat la plata sumei de 7.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Poză cu scop ilustrativ
Citeste mai mult