Grav accident rutier marți dimineața, în Vatra Dornei, județul Suceava. Cinci copii și un adult au ajuns la spital de urgență după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat în albia râului Bistrița.
Imaginile surprinse la scurt timp după accident sunt dramatice: mașina este răsturnată pe cupolă, pe gheața formată la suprafața râului Bistrița, notează StirileProTv. Potrivit primelor informații, ar fi vorba despre o familie cu un adult și cinci copii, între 2 și 16 ani. La volan se afla o femeie de 38 de ani care, spun polițiștii, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la stânga. A pierdut controlul volanului și a intrat în parapetul de protecție al unui pod, peste Bistrița.
Cei de la ISU spun că, atunci când au ajuns la ele, toate victimele erau conștiente și cooperante. Echipele de la SMURD și Ambulanță i-au dus pe toți la spitalul din Vatra Dornei, pentru a li se evalua starea.
Doi jandarmi care patrulau în zonă au văzut primii accidentul, au sunat la 112 și, până la sosirea altor salvatori, au acordat primul ajutor.
Citește și: Polițiștii mehedinţeni au aplicat 69 de sancţiuni contravenţionale, în ultimele 24 de ore
Citeste mai mult