Un incident grav a avut loc în această seară, într-un cartier din Pitești, după ce o femeie ar fi căzut de la etajul unui bloc de locuințe.
Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, polițiștii au fost sesizați că o persoană vârstnică s-ar fi precipitat de la un etaj superior, în zona cartierului Găvana.
La fața locului au intervenit de urgență polițiștii Secției 2 Poliție Pitești, alături de un echipaj medical.
Din primele verificări, este vorba despre o femeie de 79 de ani, care ar fi căzut de la etajul al treilea al imobilului în care locuia. Aceasta a fost găsită conștientă, însă necooperantă, fiind preluată de echipajul medical pentru îngrijiri de specialitate.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs evenimentul.
Articolul O femeie a căzut de la etajul 3 al unui bloc de locuințe din Pitești. Ea a fost transportată la spital, iar poliția a deschis o anchetă apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult