O fată de 14 ani a murit, după ce maşina în care se afla, împreună cu alţi cinci copii şi şoferul, s-a răsturnat şi a ieşit în afara carosabilului. Accidentul a avut loc în această dimineață, în localitatea brașoveană Poiana Mărului.
„În urma evenimentului au rezultat şapte victime: un adult şi şase copii. La faţa locului au fost mobilizate de urgenţă un elicopter SMURD, două echipaje SMURD, două ambulanţe SAJ şi o autospecială cu apă şi spumă, dotată cu modul de descarcerare. Echipajele de intervenţie au acţionat pentru acordarea asistenţei medicale victimelor şi pentru asigurarea măsurilor specifice la locul accidentului”, a transmis ISU Braşov.
În urma accidentului, o fată de 14 ani a decedat.
Ceilalţi copii eau fost găsiți de salvatori conştienţi, cu răni minore şi au fost transportaţi la spital pentru investigaţii medicale suplimentare şi îngrijiri de specialitate.
Adultul implicat, un bărbat de 37 de ani, era conştient şi a suferit un traumatism la nivelul coloanei vertebrale.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru „ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Citește și: Rusia nu vrea să renunțe la anexarea Donbasului, pe care îl controlează în proporție de 90%
Citeste mai mult