O decizie administrativă greu de explicat riscă să taie exact sursa de specialiști despre care, paradoxal, autoritățile spun constant că lipsesc. Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a decis să nu mai aprobe, pentru anul școlar 2026–2027, clasa de Conservare–restaurare de la Liceul de Arte „Corneliu Baba” din Bistrița – o specializare rară, funcțională și cu rezultate concrete.
După doar câțiva ani de existență, când această clasă începuse să se consolideze, să lege parteneriate și să formeze elevi motivați, decizia vine ca o frână pusă exact acolo unde lucrurile mergeau bine. Este o măsură care închide drumuri profesionale și slăbește un domeniu deja fragil, într-o țară care vorbește obsesiv despre patrimoniu degradat și despre lipsa restauratorilor.
România deplânge constant starea monumentelor istorice, bisericilor, siturilor arheologice. În același timp, când există o școală care chiar formează tineri pentru a lucra în acest domeniu, formarea este redusă. Contradicția este evidentă și greu de justificat.
La Bistrița, pregătirea elevilor se face pe direcții clare și aplicate: pictură murală, ceramică, lemn, piatră. Nu este o specializare teoretică sau una „de vitrină”. Elevii lucrează efectiv cu patrimoniul, în parteneriat cu muzeul, participă la spălarea, sortarea și lipirea ceramicii arheologice, intrând în contact direct cu obiecte reale, nu cu simulări.
Organizația Petrus Italus Trust – Alianța pentru Patrimoniul Bistrițean (PIT) a văzut de-a lungul timpului cum voluntari veniți inițial din curiozitate au prins drag de acest domeniu și au decis să îl urmeze profesional. Vorbim despre o meserie care presupune lucru cu materia, cu obiecte unice, cu intervenții fine, unde mâna, ochiul și judecata umană sunt decisive. Este un tip de profesie aproape imposibil de înlocuit de inteligența artificială, într-o lume în care multe alte meserii devin incerte.
Bistrița este printre puținele municipii din România care oferă acest tip de pregătire la nivel liceal. Faptul că elevi vin din alte județe pentru această specializare arată clar că există cerere reală. Copiii și părinții o aleg conștient, fac naveta sau se mută special pentru a urma această clasă.
Reducerea sau eliminarea specializării nu face decât să împingă elevii spre alte orașe și să slăbească și mai mult un domeniu unde România are deja un deficit major de specialiști. Pe termen lung, asta înseamnă mai puțini oameni capabili să salveze patrimoniul pe care, declarativ, toți spunem că îl prețuim.
Se ridică și o întrebare simplă, de bun-simț: ce facem cu puținele lucruri bine construite care încă funcționează? Cu programe care atrag elevi, dau rezultate și răspund unei nevoi reale din societate?
Dacă patrimoniul cultural chiar contează, atunci trebuie să conteze și formarea celor care îl conservă. Restauratorii nu apar din comunicate și strategii, ci din școli, din practică, din profesori dedicați și din timp investit cu răbdare.
Revenirea asupra acestei decizii nu este un moft, ci o alegere în interes public. Altfel, vom continua să ne plângem de lipsa specialiștilor, după ce tot noi am redus locurile în care aceștia se formau.
Material realizat pe baza poziției exprimate de Petrus Italus Trust – Alianța pentru Patrimoniul Bistrițean.
Citeste mai mult
