O campanie electorală fără Lady Șoșo, Anamaria Gavrilă și Jorjelu ar fi ca o nuntă fără lăutari. Sau, ca să nu fiu chiar așa de rău, cu lăutari care cântă pentru un sac cu cartofi, o baniță de fasole și trei-patru orătănii. La pachet.
Păcat că ăia de la BEC i-au spus STOP lu’ Lady Di a noastră. Vă dați seama ce spectacole gratuite ne-ar fi oferit dumneaei? Câte sicrie, cristelnițe, popi și bocitoare ar fi plimbat pe holurile Parlamentului României? Câte tractoare, cu sau fără, remorci, căruțe trase de cai și roabe ar fi plimbat prin capitala noastră europeană? Imaginați-vă o confruntare directă între ea și Jorjelu sau Anamaria Gavrilă. Sau Ponta ori Crin.
Ce „Las Fierbinți!”, ce „Trăsniți în NATO!” Ea, săraca, a încercat să convingă BEC că s-a cumințit, că nu va mai face comedii de astea de acu’ înainte, dar degeaba. Cu nebunii nu ai cum să te pui.
Până la urmă va fi o campanie fără Lady Șoșo, dar cu Anamaria Gavrilă, care se va strădui din toată cultura ei cultivată pe Tik Tok să ne veselească și să ne facă să ne simțim mândri că suntem suveraniști.
Va fi ca la cinematograf. Îți cumperi o pungă cu popcorn, te faci comod în fotoliu, se face întuneric în sală, câteva clipe stai cu inima cât un purice de emoție, de frică. Dintr-o dată, se luminează ecranul, în fața ta un lan mare din cultura grâului, plin cu flori de mac și din mijlocul lui apare ea, Anamaria, visul și speranța suveraniștilor, urmașa lu’ Călin, File din poveștile de adormit copiii. Înaltă, suplă, cu ochii limpezi precum apele repezi de munte în care înoată păstrăvi, cu părul ca lanurile de cereale pe care le dăm la export, cu brațele încărcate cu flori și plante medicinale: mușețel, ciuboțica-cucului, ochiul boului. Distribuită în rolul principal al unei suveraniste care vânează sorosiști. Cu mâna dreaptă desenează un arc de cerc, trage aer în piept, cu ochii închiși și cu gândul la poporul al cărui președinte va fi.
La cererea diasporenilor, Măriuța vorbește în engleză, dar, în același timp, traduce în românește, ca să înțeleagă tot suveranistul. This is the reality, asta-i realitatea. Ne place, nu ne place, that’s gone. E unfair. Ce-o să faci? Ce-o să faci? Nu mai ai bani, this is reality! Adică nu poți să zici că… nu știu… viața asta e unfair, alții trebuie să-mi dea mie bani, pentru că și eu am nu știu ce… It is what it is! Life is not fair, într-adevăr… It’s gone, ok/ Hai să punem un străin la conducere, ăla da… whatever… instrucțiuni, se întâmplă whatever și după aia sunt extrași din România.
Când termini punga cu popcorn se sfârșește și filmul. Ieși afară și nu știi ce să faci: să plângi, să râzi ori să-ți dai două palme. Îți strunești emoțiile, cu gândul la vremurile pe care le trăiești. Te uiți pe cer și cauți carul mare, carul mic, cloșca cu puii din Pleiade. Răsufli ușurat: sunt acolo, la locul lor, semn de normalitate. Numa’ noi nu ne facem bine.
Citeste mai mult
