O femeie din Ghimbav își acuză soțul de agresiune, dar nu vrea ordin de restricție pentru el. Polițiști din cadrul Poliției orașului Ghimbav au constatat asta în cercetările pe care le fac în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “violență în familie”. Polițiștii au fost sesizați aseară de către o femeie din Ghimbav că, în jurul orei 17,00, pe fondul unor discuții contradictorii,soțulei ar fi fost agresat-o fizic. Conform legii, polițiștii au început cercetarea și au procedat la completarea formularului de evaluare a riscului. Dar, spre mirarea lor, au constatat că, deși este supusă unui pericol iminent, femeia vătămată a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu pe numele soțului agresiv.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Citeste mai mult