O avocată, membru al PNL Sector 1, a fost prinsă în flagrant delict de procurorii DNA, în timp ce primea 60.000 de euro mită în schimbul unor intervenţii în justiţie, afirmă surse judiciare, informează newsbv.ro, care citează News.ro.
Alături de ea a fost ridicat şi un bărbat care pretindea în mod fals că este general SIE.
Femeia se numeşte Adriana Georgescu şi, împreună cu bărbatul care se prezenta ca general SIE, ar fi pretins în total 500.000 de euro promiţând intervenţie în justiţie şi la autorităţi.
Atât ea, cât şi bărbatul sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi au fost duşi la audieri la sediul DNA.
Surse Antena 3 CNN au spus că în perioada octombrie – decembrie 2025, Adriana Georgescu ar fi cerut anumite sume de la un cunoscut afacerist, Jean-Paul Tucan, în schimbul unor promisiuni: că ar putea să îl ajute în anumite dosare penale prin intermediul relaţiilor pe care aceasta susţinea că le are.
PNL Sector 1 a precizat că femeia nu deţine funcţii în cadrul filialei şi că, imediat ce va exista un comunicat oficial al DNA, va fi suspendată din calitatea de membru de partid. PNL Sector 1 a precizat că Adriana Georgescu nu este consilier al PNL Sector 1, nu este liderul Organizaţiei de Femei a PNL Sector 1 şi nu ocupă nicio funcţie de conducere sau reprezentare în cadrul filialei PNL Sector 1.
Articolul O avocată, membră PNL, prinsă în flagrant în timp ce primea 60.000 de euro pentru intervenţii în justiţie apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult