Economii de peste 3,3 miliarde de lei în 2026
Guvernul a publicat un proiect de act normativ care vizează reducerea cheltuielilor în administrația publică centrală și locală. Potrivit estimărilor oficiale, măsurile propuse vor genera economii de aproximativ 3,367 miliarde de lei în acest an, iar în perioada 2027–2030 economiile totale ar urma să ajungă la 5,765 miliarde de lei.
Reducerea cheltuielilor de personal și reorganizarea instituțiilor
Una dintre principalele măsuri prevăzute în proiect este reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal din administrația publică centrală, fără a fi afectate salariile de bază ale angajaților. Economiile vor fi realizate prin reorganizări instituționale, reducerea unor sporuri și desființarea unor posturi.
În același timp, proiectul introduce mandate limitate pentru înalții funcționari publici din autoritățile și instituțiile publice centrale, inclusiv din autoritățile administrative autonome prevăzute de Constituție sau înființate prin lege organică. Mandatul va fi de 3 ani, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată în cadrul aceleiași funcții și instituții. După această perioadă, funcționarii vor fi supuși obligatoriu rotației pe alte funcții, în urma unei evaluări multianuale.
Mai puține posturi în cabinetele demnitarilor și în prefecturi
Proiectul prevede și reducerea numărului de posturi din cabinetele și cancelariile demnitarilor sau aleșilor din administrația locală. Astfel, numărul de posturi din cabinetul premierului va scădea de la 9 la 5, iar în cazul primarului general al Capitalei de la 6 la 4.
Totodată, numărul maxim de posturi din prefecturi va fi redus cu 25%, măsura urmând să se aplice la nivel național.
Amenzi mai mari pentru construcții ilegale și restanțe neachitate
Guvernul propune majorarea cu 100% a impozitului pentru clădirile construite fără autorizație de construire, pe o perioadă de 5 ani. De asemenea, sunt introduse sancțiuni suplimentare pentru neplata amenzilor contravenționale: o majorare de 30% dacă amenda nu este achitată în termen de 3 luni de la scadență și o nouă majorare de 30% dacă neachitarea continuă după 6 luni.
O altă măsură prevede că șoferii nu vor putea conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie pe drumurile publice dacă nu achită, în termen de 90 de zile, datoriile provenite din amenzi contravenționale.
Limitarea numărului de polițiști locali
Proiectul stabilește și un plafon clar pentru numărul de polițiști locali care pot fi angajați de o primărie. Astfel, pentru comune, orașe, municipii și sectoarele municipiului București va fi permis un post de polițist local la fiecare 1.200 de locuitori. Pentru județe și municipiul București, limita va fi de un post la fiecare 6.500 de locuitori.
Autoritățile susțin că aceste măsuri urmăresc eficientizarea administrației publice, reducerea cheltuielilor bugetare și creșterea disciplinei fiscale.
Articolul Numărul maxim de posturi din prefecturi va fi redus cu 25% conform proiectului de lege privind reducerea cheltuielilor în administrație apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult