Noul complex energetic va funcționa cu ajutor de stat.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, la Petroșani, că se fac demersuri pentru ca noul complex energetic să funcționeze în acest an. Sunt, însă, necesare și discuții cu Comisia Europeană.
”Ne dorim să avem o soluție prin noua companie, Complexul Energetic Valea Jiului. Cei care actualmente lucrează în Complexul Energetic Hunedoara vor avea un loc de muncă.
Cel mai probabil la nivelul lunii septembrie putem vorbi de Complexul Energetic Valea Jiului. Trebuie să accelerăm o serie de pași unde am constatat întârzieri. Asta necesită o procedură de dare în plată de la Complexul Energetic Hunedoara către Complexul Energetic Valea Jiului, și, pe de altă parte alocarea unei sume de bani de la bugetul de stat către noua companie, ceea ce implică ajutor de stat.
Asta implică un dialog cu Comisia Europeană, dar ne vom strădui ca în termenul cel mai scurt, la nivelul lunii septembrie sau până la 1 octombrie, această problemă să fie rezolvată”, a explicat Sebastian Burduja, ministrul Energiei, la Petroșani.
De cel puțin un an de zile se vorbește despre înființarea unui nou complex energetic în Valea Jiului. În octombrie 2019 s-a născut actul prin care va fi înființat Complexul Energetiv Valea Jiului, grație OUG 60.
Complexul Energetic Valea Jiului se va desprinde din Complexul Energetic Hunedoara, după ce Termocentrala de la Mintia a fost vândută. Cărbunii din Valea Jiului vor ajunge la Paroșeni.
Acest articol Noul complex energetic va funcționa cu ajutor de stat a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult