Paștele Blajinilor este o sărbătoare tradițională creștină dedicată pomenirii morților, celebrată în prima luni sau marți după Duminica Tomei. În această zi, credincioșii merg la cimitir, aduc flori, aprind lumânări și împart alimente pentru sufletele celor adormiți. Tradiția are rădăcini atât în obiceiurile precreștine, cât și în credința creștină în viața de apoi. Se consideră că, prin aceste gesturi, se aduce bucurie blajinilor – suflete bune și drepte – care, potrivit tradiției, află acum vestea Învierii (cu referire la activitatea misionară a sfinților Iason și Sosipatru).
Tot azi, este marcată și Ziua Internațională a Sănătății și Securității în Muncă, pentru a promova prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale. Această zi subliniază importanța creării unui mediu de lucru sigur, sănătos și decent pentru toți angajații, în toate domeniile de activitate.
Evenimente, în istorie.
1923: A fost inaugurat stadionul Wembley, denumit inițial Empire Stadium. De atunci, e tot ”templul fotbalului”.
1973: The Dark Side of the Moon, legendarul album realizat de formația Pink Floyd, înregistrat în studiourile Abbey Road, a ajuns pe primul loc în topul Billboard din SUA, începând o perioadă record de 741 de săptămâni consecutive (peste 14 ani) de prezență în top 200 all time. A reintrat în topul respectiv, având peste 1.000 de săptămâni. Niciun alt album nu se poate compara la acest capitol cu cel realizat de formația din Liverpool. Apropo de Liverpool, echipa cormoranilor a obținut duminică seară rezultatul de care avea nevoie pentru a câștiga un nou titlu în Premier League. Al 20-lea.
Ziar MARAMUREȘ
Articolul Notițe de calendar: 28 aprilie – Paștele Blajinilor apare prima dată în ZiarMaramures.
Citeste mai mult