Noi agenți, la Poliția Brașov. Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a întâmpinat astăzi, 19 ianuarie, 49 de agenți de poliție, proaspăt absolvenți ai Școlilor de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și „Septimiu Mureșan” – Cluj-Napoca.
Tinerii polițiști au fost repartizați pe locurile vacante și urmează să își desfășoare activitatea profesională la structurile polițienești din întreg județul Brașov, începând de la posturile de poliție comunală și până la polițiile municipale și orășenești, iar în perioada următoare vor activa pentru menținerea ordinii și siguranței publice în cadrul patrulelor de poliție sau prin structurile de proximitate.
Pentru siguranța rutieră, de asemenea, au fost făcute repartizări atât în municipiul Brașov, cât și la celelalte structuri din județ.
Într-un alt domeniu important, și anume Investigații Criminale, agenții repartizați acestei linii operative, în activitățile pe care le vor desfășura, vor fi sprijiniți de cei repartizați în cadrul structurii de Criminalistică.
La debutul în carieră, toți colegii se vor afla sub îndrumarea polițiștilor cu experiență profesională, care îi vor sprijini și coordona în activitate.
Noilor colegi, repartizați astăzi, din mai toate regiunile țării, le-au fost prezentate provocările de care vor avea parte în menținerea ordinii publice și au fost asigurați, totodată, de sprijinul pe care îl vor primi pentru o dezvoltare profesională propice și realizarea atribuțiilor de serviciu la cel mai înalt nivel.
Articolul Noi agenți, la Poliția Brașov apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult