Dimineața de toamnă ne inspiră la o călătorie, la doar douăzeci de minute de Timișoara, începe o poveste. Drumul drept ne poartă ca o panglică despletită spre sud, acolo unde câmpia bănățeană se întinde fără grabă, iar Nițchidorful ne așteaptă în tihnă, ca un vechi prieten care te primește mereu cu aceeași liniște caldă.
©Cosmin Odorescu, Express De Banat
Toamna târzie și-a așezat peste sat un covor de frunze ruginii, moale ca o pledoarie a naturii. O adiere fină le mișcă în rotocoale leneșe, ca niște dansatoare sfioase care încă mai vor să arate ceva din frumusețea lor de peste vară. Cromatica uluitoare, aerul rece și pur și liniștea unei lumi care nu și-a pierdut încă amprenta străbunilor, ne surprind în mod încântător simțurile. Nițchidorf ne întâmpină cu rânduială. Ulițe ordonate, case așezate la linie, fiecare stradă cu fântâna ei, un semn al modului riguros în care șvabii și-au organizat existența.
©Cosmin Odorescu, Express De Banat
În sat întâlnim o doamnă distinsă, elegantă, cu un zâmbet larg și o lumină aparte în priviri. Ne salută cu o bucurie rară, aceea a omului care revine acasă. Este doamna Hella Gerber, președinta Asociației Șvabilor din Germania. „Vin în fiecare an”, ne spune ea, „aici mi-e o parte din suflet”. Și atunci realizăm că în fața noastră stă cea mai aprigă protectoare a acestui sat, un om care duce în suflet memoria unei comunități răspândite în lume, dar unite prin rădăcini.
©Cosmin Odorescu, Express De Banat
Ne povestește cu entuziasm despre tradiții, despre șvabii care au ridicat satul între 1784 și 1786, în timpul colonizării ordonate de împăratul Iosif al II-lea. Numele de Nițchidorf vine de la contele Kristóf Niczky, iar coloniștii proveneau din Lorena, Alsacia și Pădurea Neagră. O lume adusă aici cu răbdare, cu muncă, cu rânduială și care a lăsat urme vizibile și astăzi în arhitectură, în comunitate, în felul în care satul respiră.
©Cosmin Odorescu, Express De Banat
Sat încărcat de istorie, sat al multor povești nerostite, așezat pe vechiul „Schlossberg” – Dealul Castelului – Nițchidorful a fost construit peste o așezare medievală atestată încă din secolul al XIII-lea. Și ca o încununare a destinului său cultural, aici s-a născut Herta Müller, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 2009. Un sat care dă lumii un Nobel nu e un sat oarecare. Este un loc care știe să tacă, să observe, să respire poezie.
©Cosmin Odorescu, Express De Banat
Pe ulițe, casele vechi și șurile solide păstrează încă aerul gospodăriei șvăbești: simplitate, curățenie, proporție. Satul are o frumusețe discretă, lipsită de opulență – un echilibru între spiritul străvechi și bunul-simț bănățean. Aici, tradiția nu se arată ostentativ, ci se lasă descoperită în felul în care e așezată o oală de lut pe pervaz, în liniștea unor porți grele din lemn, în ordinea grădinilor.
©Cosmin Odorescu, Express De Banat
Școala din sat ne surprinde: modernă, bine întreținută, dar cu același spirit șvăbesc care se simte în fiecare colt: rigoare, lumină, bună rânduială. Într-o clădire simplă, gospodărească, se află Muzeul Șvabilor, fragmente din viața satului: un loc mic, dar dens, ca un sertar plin cu amintiri. Aici găsești bucăți din viața comunității: fotografii vechi, obiecte de lucru, straie, unelte, scrisori. Fiecare expunere e o poveste. Istoria scrisă nu cu cerneală, ci cu destin.
©Cosmin Odorescu, Express De Banat
Biserica catolică o bijuterie arhitecturală, a fost ridicată acum mai bine de două secole și veghează încă satul cu aceeași eleganță tăcută. Interiorul păstrează armonia stilului german, iar liniștea din interior pare să aline și azi pașii celor care intră. Aici se simte cel mai bine cât de lent și profund a crescut satul, în ciuda tuturor plecărilor.
©Cosmin Odorescu, Express De Banat
Biserica ortodoxă strălucește astăzi ca o lumină blândă peste sat, iar povestea ei pare desprinsă dintr-un roman. Primii ortodocși au ajuns aici în anii 1947–1948, refugiați din Basarabia, purtând în suflet frica vremurilor și speranța unui nou început — printre ei se afla și bunica mea. În familia lor numeroasă, cu opt frați, unii încă foarte mici, acest mic sat șvăbesc a însemnat tihnă, adăpost și stabilitate. Aici s-a născut și mama.
©Cosmin Odorescu, Express De Banat
După 1960, comunitatea s-a risipit încet, iar parohia s-a stins treptat; cei câțiva credincioși rămași au fost arondați la Blajova și Duboz. Apoi, după 1990, odată cu plecarea germanilor, satul a primit noi familii din Moldova și Ardeal — oameni care au readus viață spirituală și un alt fel de respirație locului. În 1992, ei au sfințit terenul și au pus piatra de temelie a noii biserici, cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”. Astăzi, biserica veghează satul ca un simbol al renașterii și al credinței regăsite.
Pentru mine însă, întoarcerea aici, după zeci de ani, înseamnă mai mult decât simpla redescoperire a unui loc. Este o reîntâlnire cu propria mea poveste. Satul acesta, pe care îl cunosc doar din amintiri filtrate de timp și din povești spuse demult, îmi trezește un sentiment greu de explicat. Deși cei care au trăit acele vremuri nu mai sunt de mult, încă pot vedea frânturi din viața lor — ca niște crâmpeie care refuză să se stingă.
©Cosmin Odorescu, Express De Banat
Astăzi, în Nițchidorf a mai rămas o singură familie de șvabi, dar ceva extraordinar s-a întâmplat: românii din sat au adoptat, cu respect și delicatețe, tradițiile șvăbești. Tinerii, sub îndrumarea profesorilor dedicați, îmbracă straie tradiționale și organizează „Kirchweih” – sărbătoarea satului – în fiecare an. O tradiție salvată prin iubire.
©Cosmin Odorescu, Express De Banat
Înainte de plecare, părăsim pentru câteva minute ulițele liniștite și ne oprim într-o pădurice tânără, sub plopii care șoptesc și admirăm lumina soarelui cum se joacă printre ramuri și inspirăm aerul cu parfum de frunze umede și pământ reavăn. Aici, timpul pare că stă în loc. În luncă, liniștea e atât de profundă, încât aproape că îi auzi conturul.
©Cosmin Odorescu, Express De Banat
Nu ne îndurăm să plecăm, mai facem un rond… La marginea satului descoperim un turn de apă ce se înalță semeț, parcă pentru a veghea asupra a tot ce a fost și asupra a tot ce va veni. În partea cealaltă, descoperim și un mic lac lucios reflectă cerul de toamnă, o imagine care pare desprinsă dintr-un film romantic despre satul bănățean.
©Cosmin Odorescu, Express De Banat
Nițchidorf , un sat care nu se uită și se pare că nu e doar o destinație de duminică. Este o lecție de viață. O punte între lumi. Un loc unde tradiția nu a murit, ci a fost îmbrățișată de noile generații cu un respect rar. Aici, timpul nu se măsoară prin ore, ci prin emoții. Prin frunze, prin povești, prin oameni. Nițchidorf este, poate, unul dintre cele mai frumoase sate din Banat în care toamna târzie capătă voce, iar liniștea devine poezie.
Citeste mai mult
