Candidatul independent la alegerile prezidențiale Nicușor Dan a anunțat vineri că a formulat o plângere penală împotriva președintei USR, Elena Lasconi, pentru trei infracțiuni: alterare de conținut informatic, fals informaic și înșelăciune, prima dintre infracțiuni fiind de competența specială a DIICOT.
În acest context, Nicușor Dan a acuzat autoritățile că nu au acționat pentru un proces electoral corect:
“Întrebarea este cine profită de această mizerie și răspunsul este sistemul condus de Marcel Ciolacu și implicit interfața lui, Crin Antonescu. Următoarea întrebare este unde sunt instituțiile statului român care au promis un proces electoral corect.
Vreau să vă aduc aminte niște fapte. Mai întâi, AEP, care s-a dus la BEC să propună să existe mai multe pagini ale buletinului de vot, nu doar două cum au fost în noiembrie, astfel încât, ultimii doi candidați să fie pe pagina a doua, asta e cea mai măruntă dintre ele.
După care, BEC, care nu a dat jos campanii plătite neasumate, exact ce a făcut Călin Georgescu în noiembrie. Apoi BEC care pe postări similare, pe unele le dădea jos, pe altele nu.
Apoi, AEP și toate instituțiile care trebuiau să o ajute, care nu au făcut nimic pe atacul cibernetic împotriva conturilor noastre de acum două săptămâni și jumătate.
Apoi campania cu sute de mii de fluturașe false distribuite în București și acum ăsta e ultimul episod.
Dar sunt foarte mulți oameni cinstiți în țara asta, și eu sunt foarte optimist că cu votul lor o să terminăm cu tipul ăsta de mizerii”.
Elena Lasconi a publicat mai multe poze despre care spune că ar fi fost făcute în 2024, după anularea alegerilor, din care ar reieși că Nicușor Dan s-ar fi întâlnit cu Victor Ponta și Florian Coldea.
Ponta și Nicușor Dan au catalogat încă din seara de 1 mai pozele drept „false”, în timp ce Coldea a subliniat că demersul Elenei Lasconi este „o încercare disperată”.
Articolul Nicușor Dan a formulat o plângere penală împotriva Elena Lasconi în cazul imaginilor postate de șefa USR apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult