De la o vreme, citesc tot felul de comentarii pe platformele de socializare legate de președintele nostru, ca răspuns la răutățile pe care suveraniștilor, negri de supărare, intoxică internetul. Ceva în genul: „Lăsați-l pe Nicușor în pace. Ce vă tot legați de el? Nici nu și-a început bine mandatul că ați și sărit cu gura pe el.”
De la Iliescu încoace, n-am mai avut, în primele două, trei săptămâni de mandat, un președinte atât de îndrăgit, de ovaționat, de cocoloșit, cum ar spune Gogu al meu. E ca bibeloul ăla așezat pe televizorul care transmitea două ore de program pe zi. Mândria familiei, la care te uitai ca la poza aia cu Petrache Lupu din Maglavit. Să nu îndrăznești să zici ceva rău de el, că imediat ești pus la punct. Că sar cu gura pe tine vecinii, prietenii, colegii de serviciu ceea ce, să recunoaștem, nu s-a întâmplat cu nea Milică Constantinescu, Băselu și Iohannis. Și toate astea, poate unde Nicușor pare ca școlerul care a început clasa pregătitoare înainte de a termina grupa mare de la Grădi: mic neajutorat. Altă explicație nu există. Useriștii au făcut zid în jurul lui, hotărâți să-l apere cu orice preț și în orice împrejurare, la munte și la mare. Ba chiar și pe terenul de sport.
Cum s-a întâmplat la meciul de adio al Cristinei Neagu. Invitat, Nicușor a răspuns prezent. Pentru atmosferă, organizatorii l-au poftit să coboare pe teren, la câteva pase cu Cristina. Tribuna în delir: „Nicușor!” „Nicușor!” „Nicușor!” Luat prin surprindere, mai, mai să-și dea în nas pe trepte, de parcă ar fi coborât din pod și nu din tribună. În uralele și ovațiile spectatorilor, Nicușor primește mingea de la Cristina, fentă, scapă pe semicerc și încearcă să finalizeze cu o execuție de mare campion. Ghinion, însă. Mingea nu-l ascultă și se ratează șansa înscrierii golului victoriei. E și normal, cum să intri să joci, fără un cantonament în prealabil, fără o încălzire, un masaj cât de cât la vestiar?
Spectatorii oftează, numa’ Nicușor zâmbește. Arbitrele îi mai dau o șansă (doar e la început de mandat, nu-i așa?) și dictează 7 metri pentru echipa sa. Nicușor rememorează acele clipe magice: „Sala îmi scanda numele: «Nicușor!» «Nicușor!» «Nicușor!» și în acele momente am simțit că trebuie să execut acea lovitură. Am fixat cu privirea portărița, m-am prefăcut că dau în dreapta ei, apoi în stânga, ca în cele din urmă să lobez mingea peste ea.
Dar vorba aia, neîncălzit, cu condiția fizică la pământ, mingea parcă s-a lipit de mâna mea și n-a mai vrut să fie lobată. Îmi pare rău, îmi cer scuze fanilor și fanelor pentru acea ratare, dar mă bucur că sunt bine, sănătos, că nu mi-am sucit glezna de la piciorul de sprijin și nici nu mi-m scrântit degetele de la mâna cu care scriu și semnez, ceea ce-mi dă posibilitatea de a-mi continua mandatul la Cotroceni.”
Aici are dreptate. Decât un Nicușor accidentat, băgat în gips până în gât, mai bine un președinte bibelou de porțelan. Porțelan de cea mai bună calitate!
Citeste mai mult
