https://www.observatorulbuzoian.ro/feed/Salutare, fani ai fotbalului american! Începem de astăzi o serie săptămânală de articole despre evenimentele din fiecare weekend al celebrei Ligi de Fotbal American – National Football League (NFL). Vom analiza în acest spațiu cele mai importante meciuri ale etapei (în viziunea autorului), evenimente notabile, dar și contextul general al sezonului în curs.
Săptămâna XIII ne-a oferit un platou de meciuri desfășurate în jurul unei sărbători importante pentru americani, și anume Thanksgiving. Știți voi, chestia aia cu Black Friday, cu reduceri la toate magazinele și cu mesele lor din sufragerie având în centru un curcan imens. Așa cum se potrivesc datele, la noi, în plan local, se savurează mititei și fasole cu ciolan de ziua națională. Deci, în speranța că v-au priit curcanul, micii și, respectiv, dovleceii (pentru prietenii vegetarieni), pornim la drum.
Tot pentru a marca sărbătoarea, NFL a modificat programul din jurul ei, oferindu-ne meciuri în mai multe zile decât în mod obișnuit. Astfel, programul a fost:
În ziua sărbătorii, joi – trei meciuri, începând cu orele 20.00, 23.30 și 3.20 AM – da, joi noapte spre vineri!
Vineri – un meci, începând cu orele 22.00
Duminică – trei meciuri, începând cu orele 20.00, 23.05, 23.25 și 3.20 AM – duminică noapte spre luni
Luni noapte spre marți – un meci, începând cu ora 3.20 AM.
Per ansamblu, etapa ne-a oferit câteva rezultate de excepție care surprind și cel mai lipsit de entuziasm fan NFL și, totodată, câteva meciuri bune de pus în ramă.
La categoria meciuri de poveste, avem:
Packers @ Lions (31-24)
Chiefs @ Cowboys (28-31)
Rams @ Panthers (28-31)
Broncos @ Commanders (27-26)
La categoria surprize, avem:
Bears @ Eagles (24-15)
Rams @ Panthers (28-31)
Falcons @ Jets (24-27)
== MECIURILE ETAPEI
** Green Bay Packers @ Detroit Lions (31-24)
Cele două echipe, partenere de divizie, se mai întâlniseră și în prima etapă a sezonului, în Green Bay. La vremea respectivă, Lions veneau răniți după un final regretabil de sezon, în Divisional Round al Play-off-ului sezonului 2024-2025, unde fuseseră înfrânți de surpriza sezonului, Washington Commanders, în propria curte, în Detroit. În ciuda pierderilor suferite în vară la nivel de staff, Lions veneau în Green Bay pentru a restaura încrederea echipei și a continua dominarea din sezonul 2024-2025. De la Packers era greu să avem așteptări. Echipa făcuse meciuri bune, dar a pierdut aproape orice meci cu miză sau cu adversari importanți în 2024-2025. Era imposibil de intuit cum va arăta echipa la începutul de sezon. Și totuși, o trupă super-motivată a ”brânzarilor” intră cu agresivitate în teren și amână planurile celor din Detroit. Victorie Packers 27-13.Tocmai pentru aceste motive, așteptările mele erau că, din postura de gazdă, echipa leilor își va dori revanșa acasă, în săptămâna XIII, va forța victoria, va încerca să impună rapid ritmul jocului, mai ales că, din nou, echipa din Green Bay n-a arătat grozav pe faza ofensivă de-a lungul sezonului în curs.
După cum au început primele drive-uri, am crezut că o să fie un meci al neputinței ofensive de ambele părți, dar în special pentru Green Bay, un fel de “here we go again” și credeam că, până la urmă, va începe oricum spectacolul intitulat Jahmyr Gibbs. Însă m-am înșelat la ambele capete. Gibbs a rămas la numere umane (20 attempts, 68 yds), dar meciul s-a aprins. O accidentare la Amon-Ra St. Brown, devreme în joc, îl forțează să paseze torța altor receiveri. Intră Jameson Williams cu 7 recepții pentru 144 de bețe. Meciul a devenit spectaculos și a rămas strâns până în sfertul 4, cu fiecare echipă dând pumni și nerămânând datoare față de cealaltă. Acum iese la rampă Dan Campbell, care, la 10 puncte în spate pe tabelă, cu 10 minute rămase din meci, la 20 de yarzi de endzone-ul GB, la 4th & 3, în loc să șuteze pentru field goal, dictează “Y 15 Flip-Flap Airplane Left Zinger Slipper Wide Opossum Cross Cherry On Top Flipper Jet Flex” – adică, în traducere și pe scurt, “go for it”. Eșuează, iar angoasa fanilor deja nemulțumiți de play calling-ul lui – o nemulțumire formată în etapele premergătoare – crește și mai mult.
Personal, consider că era încă timp în meci pentru orice, dar frustrarea este adâncită de faptul că acel “orice” n-a mai venit. Aș zice că all-in-all, un meci delicios.
Despre Lions: rămân o echipă puternică, însă parcă le arată adversarilor că pot lua puncte împotriva lor. Sunt foarte solizi mare parte din timp, însă au momente când se îndepărtează de la jocul pe care știu să-l joace și care le-a adus rezultate. Rămâne de văzut cât de departe pot ei ajunge. Eu încă mai crede că e timp pentru orice în divizia asta, NFC North.
** Kansas City Chiefs @ Dallas Cowboys (28-31)
În etapa cu numărul XII cei de la Indianapolis Colts i-au condus pe foștii campioni, însă în sfertul 4 n-au reușit să ”cimenteze” victoria, iar cei de la Chiefs, încet-încet, au revenit în meci, l-au dus în prelungiri și l-au câștigat până la urmă în Overtime (OT). Deși nu par a fi în forma cu care au fascinat suporteri mai vechi, dar și pe cei mai noi ai fotbalului american deopotrivă, foștii campioni trebuie bătuți patru sferturi și o repriza de OT, dacă e nevoie. Colts n-au reușit atunci.
Dar iată că au reușit cei din Dallas. Da, da, orașul filmului omonim, de mare notorietate pe plaiurile mioritice cu mii de ani în urmă:))). Eh, există însă, se pare, două moduri în care pot fi bătuți Chiefs. Rămâi cu dinții în meci până la final sau rămâi cu dinții în meci până la final, dar cu zâmbetul pe buze. Cam asta e impresia pe care mi-a lăsat-o gașca nebună a lui Schottenheimer, antrenorul principal al texanilor. Tot săptămâna trecută “văcarii” arătau că știu să muncească, au rămas agățați în meci și până la urmă, în mod eroic, să câștige împotriva campioanei, Philadelphia Eagles.
“Winning is a habbit” – spunea Vince Lombardi; well, pare să devină noua mantră a cowboy-ilor. De data asta, texanii au ținut aproape de la bun început și, cel mai important, în Q4, au reușit să rămână stăpâni pe sine. După o primă lovitură primită la început de sfert, revin imediat cu un punch de 7+3 puncte, ducând scorul la 31-21. ”Șefii” revin în meci, TD “Hollywood” Brown. Dar băieții lui Jerry Jones au calmul să facă ce e necesar și păstrează meciul la 28-31.
Deși în general îmi sunt foarte simpatici, nu știu ce se întâmplă la Chiefs – se strigă inclusiv demiterea lui Andy Reid. Mi se pare că toată lumea contribuie, Rasheed Rice confirmă, este ce trebuie în atac și totuși lipsește ceva. Parcă tot nu iese jocul. Iar timpul ne strânge pe toți. Șanse încă sunt, abia aștept să vedem dacă Chiefs vor reuși să se strecoare în play-off.
** Cincinnati Bengals @ Baltimore Ravens (32-14)
Joey Burrow’s back! Ca și marea majoritate a urmăritorilor NFL și eu mă gândeam că Lamar Jackson și ”corbii” vor domina. Adică sigur Joey-Joey, dar Joey n-a mai jucat din septembrie, din Week II. Din nou multe greșeli de partea Ravens. Multe și costisitoare. Intercepțiile și fumble-urile au întors mingea la bengalezi. Lamar îmi pare ieșit din formă și ezitant (și nu e primul meci în care am senzația asta). Nu știu cât de recuperat este, după accidentarea de acum câteva săptămâni. Lui Joe, i-a luat o repriză să se dezmorțească. S-a regăsit cu prietenul Ja’Marr Chase în cuantum de 110 yards din 7 pase. În divizie, ordinea este Baltimore Ravens (6-6), Pittsburgh Steelers (6-6), Cincinnati Bengals (4-8), Cleveland Browns (3-9).
În urma meciului, eu rămân cu semne de îndoială despre Ravens (“crezi că mai reușesc să?”) și cu semne de curiozitate despre Bengals (“oare au timp să?”). Nu cred realistic în șansele “tigrilor”, dar sunt singurii din divizie pe care i-aș vedea capabili de mai mult de o victorie în PO, acum împrospătați de revenirea lui Joe.
** Los Angeles Rams @ Carolina Panthers (28-31)
Nu știu cum ies cuvintele despre meciul ăsta absolut fabulos sau cum să transmit correct cât sunt de uimit sunt de rezultatul final. Deși, între cele două, îmi e mai dragă Rams, sunt foarte plăcut impresionat de cei de la Panthers, o echipă pe care mai toți o ignorăm, deși progresul lor este clar. Parcă nu au statura necesară (pun intended), dar asta poate că le prinde bine, să aibă liniște la echipă. Să stea toată săptămâna în tihnă să le șoptească secrete lui Bryce (15/20, 3 TD, 0 Int), Chubba (17 att/83 yds, Pass Td), Rico (18 att/58 yds), McMillan (1 Rec, 43 yds, 1 Td), acum și Coker (4 Rec, 74 yds, 1 Td), secrete pe care ei le transformă în ziua de meci în visuri împlinite.
De partea cealaltă Rams au pistonat cu aproape toți cilindrii – K. Williams (13/72, rush Td), Corum (7/81, rush Td), X. Smith (3/82), P. Nacua (6/72), D. Adams (4/58, 2 Td) – dar nu reușesc să încheie cum își doresc meciul ăsta, iar acum sunt în căutare de aer, până nu îi înconjoară rechinii, pentru că lucrurile sunt complicate în divizie. Zic aproape cu toți cilindrii pentru că Matthew Stafford a fost înger și demon cu un raport Td-Int: 2-2. Rams au jucat, dar și Panthers au venit să joace; și parcă puțin mai apăsat.
Spuneam că meci spectaculos, rezultatul ăsta întreține jar sub două divizii:
În NFC West, tocmai s-au echilibrat primele 3 pozitii, toate cu 9 victorii: 1. Rams 9-3, 2. Seahawks 9-3, 3. 49ers 9-4.
În NFC South, Buccs pe primul loc 7-5, iar Panthers pe doi, cu 7-6.
“Panterele” sunt vii. Și hai să vă zic că echipele astea două (din NFC South) după săptămâna X, deci cam pe la jumătatea sezonului aveau linii de clasament de genul: Buccs păreau câștigători clari ai diviziei, cu 6 victorii și 3 înfrângeri (6-3), iar Panthers o echipă de pluton care joacă fără miză, la un record de 5-5.
Mă întreba un amic pe canalul de discord al NFL România, unde comentăm etapele în real-time, dacă diviziile sunt mereu la fel (adică au aceeași câștigătoare) sau dacă se mai schimbă. Am răspuns atunci ceva de genul că Buccs sunt acum la butoane în NFC South. Well, după victoria asta…nu știu ce să zic, sunt fermecat de Panthers. Dar și de Baker Mayfield. Mai știu că cele două au de jucat două meciuri până la final de sezon. Suspansul e garantat.
** Houston Texans @ Indianapolis Colts (20-16)
Drama continuă în AFC South. Înaintea meciului cu Chiefs, acum două etape, nu îi vedeam bine pe Colts pentru că aveau în program numai echipe interesate de playoff. Pare că se adeverește. Cei de la Colts n-au fost foarte testați în prima parte a sezonului. Nu sunt gata să zic că săgeata lor o ia în jos (echipa joacă), dar au adversari mai puternici, mai motivați decât în prima parte a sezonului.
De partea cealaltă, Texans (7-5) leagă a 4-a victorie consecutivă și sunt pe locul 3 în divizie, dar la un meci în spatele celor de dinainte, care stau la egalitate, la 8-4. Cum greșește una, Texans sunt gata să urce. Cu Colts încă mai au un meci de jucat. Până atunci, nici viața lor nu e ușoară; au meci greu de tot, un adevărat test, cu Patrick Mahomes, în Kansas City. Chiefs joacă și ei pentru sezonul lor. Iar în acest punct al anului, ne putem aștepta ca Mahomes se transformă în maniac. Deja mi se furnică pielea. Abia aștept!
** Denver Broncos @ Washington Commanders (27-26)
Un meci foarte disputat. Commanders storc din ei lucruri care te fac să te gândești numai cum ar fi fost echipa asta fără accidentări. În ultimele patru secunde din timpul regulamentar de joc, Commanders transformă un FG, egalând astfel meciul și trimițându-l în prelungiri. Păcat de Commanders că n-au QB și păcat de ultima decizie a staff-ului lor, de a merge la conversia de două puncte, care avea să eșueze, punând victoria pe tava celor de la Broncos.
** Chicago Bears @ Philadelphia Eagles (24-15)
The Chicago Bears are “for real!”, ne transmite echipa din Windy City. Iar după rezultatul ăsta în fața campioanei en-titre nu îi poți contrazice decât învingându-i. Până atunci “urșii” merită felicitați pentru un rezultat care le confirmă parcursul de până acum și îi confirmă (pentru meciurile următoare) ca adversari foarte redutabili.
Pur și simplu n-a contat că în fața lor stăteau campionii sezonului trecut! Ce-a fost, a fost; echipa asta trăiește în prezent, de la meci la meci, adunând victorie cu victorie. Foarte bine antrenați, cu valorile potrivite, cultura lor și “urșii” s-au transformat sub ochii noștri, iar munca lor e încununată cu prima poziție în locurile de play-off din NFC. Ben Johnson este ce trebuie.
Urmează însă câteva meciuri puternice pentru ei, două dintre ele chiar împotriva celui mai vechi rival, Green Bay Packers, în cea mai de tradiție rivalitate a NFL-ului. Alte meciuri împotriva a două echipe care au nevoie să câștige pentru a accesa playoff-ul, plus o nucă tare în Cleveland Browns. Urmărim derularea sezonului lor ce pare a fi de poveste. Nu cred că e încă vremea concluziilor. Următoarele meciuri ne vor arăta adevărul.
** BYE UPDATES
Am fost răsfățați etapa asta – toate echipele au jucat – însă mai avem destule etape în care unele echipe vor lua o pauză. De exemplu: Carolina Panthers, New England Patriots, New York Giants și San Francisco 49ers.
Punem punct aici și așteptăm cu nerăbdare etapa (și etapele) următoare. Sunt cruciale pentru mai toate echipele, pentru că Thanksgiving mai are o semnificație: sărbătoarea marchează nu numai deschiderea sezonului hibernal, anunțând Crăciunul, dar și începutul a ceea ce poartă numele de ”December football” – adică acea perioadă a sezonului când echipele încep să se trieze: cele care merită să ajungă în mult-râvnitul play-off și cele care îl vor savura amar de pe canapea. Este perioada când toate echipele din NFL speră să intre în cea mai bună formă.
Pentru dezbateri pe teme NFL, vă aștept:
pe grupul de Facebook NFL Romania: https://www.facebook.com/groups/nflromania/
pe canalul de Discord al NFL Romania, unde comentăm meciurile etapei de NFL real-time: https://discord.gg/snpyJz4D
Text: Victor BanuThe post NFL Endzone – Etapa NFL în retrospectivă first appeared on Observatorul Buzoian.
Citeste mai mult