Negocieri tensionate pentru viitorul Guvern:Cum se împart ministerele între PSD, PNL, USR și UDMR
Liderii PSD vot vota intrarea la guvernare, dar i-au transmis preşedintelui Nicuşor Dan că singura variantă în care ar vota un guvern condus de Ilie Bolojan ar fi o nouă rotativă guvernamentală. Adică Bolojan să fie premier un an și jumătate, timp în care își va asuma măsurile nepopulare, apoi șeful Executivului să fie un pesedist. Nu se știe care.
Nicușor Dan are miercuri consultări la Palatul Cotroceni cu liderii partidelor și apoi va fi desemnat premier Ilie Bolojan și joi este posibil să avem alcătuirea Executivului și programul de guvernare. În schimb, Ilie Bolojan a obţinut „drept de veto” pentru formarea noului guvern. Astfel, Ilie Bolojan va putea refuza un ministru propus de PSD sau de celelalte partide din coaliţia de guvernare, susţin sursele citate de News.ro.
PSD vrea aproape tot
La împărțirea funcțiilor, social-democrații doresc 7 ministere, printre care Transporturi și Justiție. Social democrații mai vor să numească un judecător la CCR, șefia Camerei Deputaților și șefia unui serviciu secret. PSD alege primul două portofolii pe care le dorește Pentru că PSD are cel mai mare număr de parlamentari, va avea dreptul să opteze pentru primele două portofolii, conform înţelegerii din coaliţie. Liderii social-democraţi vizează Ministerul Transporturilor şi Ministerul Justiţiei, susţin surse citate de News.ro.
La Transporturi ar urma să ajungă Ciprian Şerban, actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor. Iar Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD, ar deveni al treilea om în stat. Şi Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, e un nume vehiculat în partid pentru Transporturi, dar cu şanse mai mici de reuşită. „Transporturile şi şefia Camerei Deputaţilor sunt negociate deja pentru Ciprian Şerban şi Sorin Grindeanu. Să vedem dacă rămâne Justiţia”, au declart surse din PSD.
Viitorul ministru al Justiţiei va negocia cu preşedintele Nicuşor Dan numirea viitorilor procurori-şefi la Parchetul General, DNA şi DIICOT. Mandatele actualilor şefi de parchete expiră în martie anul viitor. În plus, Ministerul Justiţiei are rolul de a aviza toate actele normative adoptate de guvern, deci premierul Ilie Bolojan nu ar putea impune o ordonanţă de urgenţă sau o hotărâre de guvern fără avizul ministrului PSD. Radu Marinescu, actualul titular, e favorit să rămână la conducerea Ministerului Justiţiei. E susţinut de liderii PSD Dolj, Claudiu Manda şi Lia Olguţa Vasilescu.
În afară de Transporturi şi Justiţie, PSD îşi doreşte să mai obţină Agricultura, Economia şi Apărarea. Iar în funcţie de negocieri ar mai putea avea, Sănătatea, Munca sau Cultura. De asemenea, Marian Neacşu va rămâne vicepremier şi în noul guvern.
Ce ministere revin PNL?
PNL va avea 4 portofolii în viitorul guvern. Liberalii vor păstra Educaţia, pentru ministrul Daniel David, dorit insistent atât de Ilie Bolojan, cât şi de preşedintele Nicuşor Dan. Totodată, PNL mai revendică Ministerul de Interne şi portofoliul Energiei, însă titularii actuali, Cătălin Predoiu şi Sebastian Burduja, ar putea fi schimbaţi. În funcţie de negocieri, Predoiu ar putea ajunge preşedintele Senatului. De asemenea, Ilie Bolojan nu e hotârât dacă să numească un ministru de Finanţe de la PNL sau să-l păstreze în această funcţie pe Tanczos Barna, de la UDMR, susţin surse liberale. În cazul în care vor ceda Finanţele, liberalii vor primi Ministerul Dezvoltării, pentru care insistă primarii şi preşedinţii de consilii judeţene.
Ce dorește USR?
USR merge cu trei mari obiective la negocieri: Justiţia, Fondurile Europene şi un mandat de judecător CCR. În condiţiile în care PSD va extrage primul Ministerul Justiţiei, USR va avea ca primă opţiune Fondurile Europene. Ionuţ Moşteanu şi Oana Ţoiu sunt variantele de miniştri discutate în USR pentru acest portofoliu. De asemenea, USR ar mai putea obţine Ministerul de Externe şi Ministerul Culturii. Eurodeputatul Vlad Voiculescu încearcă să-l convingă pe preşedintele partidului, Dominic Fritz, să aleagă Ministerul Sănătăţii. „Vlad Voiculescu nu va renunţa la mandatul de europarlamentar pentru a se întoarce în Guvern, dar susţine că USR ar putea face curăţenie în sistemul de sănătate cu un ministru bun, iar rezultatul va fi apreciat de români la alegerile din 2028. E un pariu riscant”, susţin surse din conducerea partidului pentru News.ro.
În paralel cu împărţirea funcţiilor ministeriale, USR îşi doreşte foarte mult să obţină un mandat de judecător la CCR, însă PSD şi UDMR sunt favorite să primească cele două numiri pe care le va face Parlamentul până al finalul acestei luni. De asemenea, Ministerul Mediului şi Ministerul Muncii sunt portofolii pe care USR le-ar putea obţine în funcţie de negocieri. „Nu ne dorim şefia Senatului, dar nu e exclus să o primim”, susţin surse din partid. În acest caz, favorit ar fi senatorul Ştefan Pălărie.
Ce primește UDMR?
UDMR va primi două portofolii, dintre care unul cu greutate: fie Ministerul de Finanţe, fie Dezvoltarea Regională. Variantele discutate în UDMR sunt următoarele: Tanczos Barna fie rămâne ministru de Finanţe, fie primeşte Ministerului Mediului. Iar Cseke Attila fie rămâne titular la Dezvoltare, fie obţine Ministerul Sănătăţii, pe care l-a mai condus în timpul guvernării Boc. De asemenea, Kelemen Hunor ar putea reveni în Guvern ca ministru al Culturii, însă mutarea e mai puţin probabilă. Postul de judecător CCR e o altă miză importantă pentru formaţiunea maghiară la negocierile pentru împărţirea funcţiilor în stat.
Ministerul pe care nu l-ar vrea nimeni
Ministerul pe care nu l-ar vrea nimeni Există şi un portofoliu pentru care nu luptă niciunul dintre cele patru partide: Munca. PSD nu-şi doreşte să mai păstreze acest minister, în condiţiile în care pensiile vor fi îngheţate încă un an, susţin surse din partid. Liberalii n-au niciun plan să preia acest portofoliu, iar USR ar putea accepta Munca doar dacă va fi ultimul minister rămas în „tolba extragerilor”.
Articolul Negocieri tensionate pentru viitorul Guvern:Cum se împart ministerele între PSD, PNL, USR și UDMR apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult