NATO a anunţat miercuri lansarea noii sale misiuni de consolidare a securităţii în Arctica. Iniţiativa este menită să-l liniştească pe Donald Trump, care a revenit asupra ameninţărilor sale de anexare a Groenlandei. În acelaşi timp, ministrul de externe Serghei Lavrov a avertizat că Rusia va lua „contramăsuri”, inclusiv de „natură militară”, dacă ţările occidentale îşi vor consolida propria prezenţă militară în Groenlanda, relatează AFP.
Misiunea NATO, denumită „Arctic Sentry” (Santinela Arctică), subliniază angajamentul alianţei de a „menţine stabilitatea într-una dintre cele mai importante regiuni din punct de vedere strategic”, a afirmat comandantul suprem al acesteia, generalul american Alexus Grynkewich, într-un comunicat.
Rusia va lua „contramăsuri”, inclusiv de „natură militară”
La Moscova, anunţul nu a rămas fără ecou. Rusia va lua „contramăsuri”, inclusiv de „natură militară”, dacă ţările occidentale îşi vor consolida propria prezenţă militară în Groenlanda, a avertizat miercuri şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov.
„Desigur, în cazul militarizării Groenlandei, al creării acolo a unor capacităţi militare îndreptate împotriva Rusiei, vom lua contramăsuri adecvate, inclusiv de natură militaro-tehnică”, a afirmat Lavrov în faţa parlamentului rus.
Mai multe ţări europene au desfăşurat recent mici contingente de trupe în Groenlanda, teritoriu autonom sub autoritatea Danemarcei, pe care preşedintele american Donald Trump a declarat că doreşte să-l deţină.
Donald Trump şi-a afirmat în repetate rânduri dorinţa de a prelua controlul asupra Groenlandei
De la revenirea sa la Casa Albă în urmă cu un an, Donald Trump şi-a afirmat în repetate rânduri dorinţa de a prelua controlul asupra Groenlandei, justificând-o prin motive de securitate în faţa, spune el, ameninţării Rusiei şi Chinei în regiune.
El a dat apoi înapoi în ianuarie, în cadrul forumului economic de la Davos, asigurând că a convenit asupra unui „cadru” de negociere cu şeful NATO, Mark Rutte, pentru a conferi Statelor Unite o influenţă mai mare asupra teritoriului arctic. Puţine detalii concrete au fost dezvăluite cu privire la conţinutul acestui acord. Danemarca şi Groenlanda au refuzat până în prezent orice transfer de suveranitate, afirmând că acest teritoriu arctic nu este de vânzare.
Lavrov: „Statele Unite, Danemarca şi Groenlanda trebuie să-şi rezolve problema între ele”
„Statele Unite, Danemarca şi Groenlanda trebuie să-şi rezolve problema între ele”, a declarat Lavrov, acuzând totodată Copenhaga că tratează cei aproximativ 57.000 de locuitori ai Groenlandei ca „cetăţeni de mâna a doua”.
Comunicatul SHAPE precizează că o dată cu lansarea misiunii Arctic Sentry, activitatea multisectorială va consolida şi mai mult poziţia NATO în Arctica şi în nordul îndepărtat, pe măsură ce prezenţa persistentă a NATO în regiune creşte. „Aceasta se bazează pe atenţia crescândă acordată de NATO securităţii Arcticii şi urmează unei întâlniri între preşedintele SUA, Donald J. Trump, şi secretarul general al NATO, Mark Rutte, care a avut loc luna trecută la Davos, Elveţia, unde cei doi lideri au convenit că NATO ar trebui să-şi asume în mod colectiv o responsabilitate mai mare pentru apărarea regiunii, având în vedere activitatea militară a Rusiei şi interesul crescând al Chinei în această zonă”, precizează comunicatul.
Arctic Sentry va fi condusă de Comandamentul Forţelor Comune Norfolk (JFC Norfolk), cel mai nou comandament al Alianţei, a cărui zonă de responsabilitate, începând din decembrie, include acum întreaga regiune.
„În ceea ce priveşte Comandamentele Forţelor Comune ale NATO, Norfolk este puntea de legătură între America de Nord şi Europa, apărând abordările strategice dintre cele două continente şi multe altele”, a declarat Grynkewich, care a primit marţi un briefing privind planificarea Arctic Sentry de la comandamentul forţelor comune de acolo.
Citeşte şi: Președintele Nicușor Dan participă la prima reuniune informală a Consiliului European din acest an
Citeste mai mult