Napoli a câștiga pentru a treia oară în istoria sa, după 1990 și 2014, Supercupa Italiei. Napoletanii au învins-o cu scorul de 2-0 pe Bologna, grație unei duble a brazilianului David Neres, în finala disputată luni la Riad (Arabia Saudită).
Campioana en titre a Italiei, care venea după două înfrângeri înaintea acestei competiții, la Lisabona cu Benfica, în Liga Campionilor, și apoi la Udine în Serie A, a învins-o în semifinale pe deținătoarea titlului, AC Milan, cu scorul de 2-0. În finală, Napoli a dominat complet prima repriză, creându-și mai multe ocazii clare prin Elmas (min. 10), McTominay (min. 30) sau Spinazzola (min. 37), înainte ca David Neres să deschidă scorul în min. 39.
La începutul reprizei secunde, la un minut după o ocazie de egalare, Napoli și-a mărit avantajul, când Neres i-a suflat mingea lui Lucumi la o degajare greșită a lui Ravaglia, învingându-l pentru a doua oară pe portarul advers (min. 57).
Supercupa Italiei, care se dispută din 2023 cu patru echipe (campioana, vicecampioana, câștigătoarea Cupei Italiei și finalista), a avut loc pentru al patrulea an consecutiv și pentru a șasea oară în istoria sa, în Arabia Saudită.
Câștigătoarea trofeului, Napoli, va încasa 11 milioane de euro, dintr-un fond total de premiere de 23 de milioane, un record pentru această competiție.
Citește și: Flipe Coelho a explicat netitularizarea lui Nsimba: „Doar am ales să folosesc alți jucători!“
Citeste mai mult