În această perioadă Muzeul Județean Olt desfășoară cercetări arheologice preventive, de mare amploare, în două dintre cele mai importante situri arheologice din România – Romula și Sucidava – ambele fiind monumente UNESCO.
La Sucidava se află în desfășurare cea mai mare cercetare realizată vreodată în așezarea civilă, iar la Romula se lucrează la un proiect pentru introducerea apei potabile și a canalizării, care presupune realizarea unor șanțuri care însumează aproape 13 km lungime, prin aproape tot situl.
Descoperirile arheologice sunt pe măsura așteptărilor. În viitor, în funcție de evoluția procesului de restaurare, instituția va continua să informeze publicul cu privire la structurile și obiectele descoperite, între care se află și piese extrem de rare în Provincia Dacia.
Articolul Muzeul Județean Olt face cercetări arheologice de amploare la Romula și Sucidava apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult