Muzeul Județean de Istorie Brașov prezintă expoziția „Scurtă istorie despre Gopo” la Muzeul de Istorie din Suceava. La invitația Muzeului Național al Bucovinei, Muzeul Județean de Istorie Brașov prezintă expoziția „Scurtă istorie despre Gopo” la Muzeul de Istorie din Suceava, în perioada 9 mai – 6 iulie 2025. Este prima itinerare în țară, după premiera de la Casa Sfatului, din cadrul Festivalului Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov 2023.
Bunurile culturale prezentate în expoziție provin de la Arhiva Națională de Filme (ANF), Studioul Cinematografic ANIMAFILM, Fundația Gopo și colecția privată Lucian Oancea.
„Scurtă istorie despre Gopo” cuprinde diplome, certificate și trofee internaționale (ANF), aparate de filmat și de proiecție (ANIMAFILM), desene, manuscrise, celuloide (Fundația Gopo), afișe românești și străine (colecția L. Oancea).
„Vedeta” expoziției este diploma premiului Palme d’Or, primită de Ion Popescu-Gopo la Festivalul Internațional al Filmului de la Cannes din anul 1957, pentru filmul de animație Scurtă Istorie.
Expoziția „Scurtă istorie despre Gopo” reprezintă prima valorificare expozițională a unor bunuri culturale cu valoare excepțională care aparțin Arhivei Naționale de Filme și Studioului Cinematografic ANIMAFILM.
Muzeul Județean de Istorie Brașov și Muzeul Național al Bucovinei prezintă expoziția „Scurtă istorie despre Gopo” la Suceava, cu sprijinul Consiliului Județean Suceava.
Articolul Muzeul Județean de Istorie Brașov prezintă expoziția „Scurtă istorie despre Gopo” la Muzeul de Istorie din Suceava apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult