Un muncitor român de 53 de ani a murit după ce a căzut de la etajul 5 al unei clădiri din Ostia, lângă Roma.
Conform reconstituirilor, bărbatul lucra la renovarea fațadei unei clădiri când a căzut de la etajul cinci. Colegii săi au dat alarma.
Echipajele medicale au ajuns imediat la fața locului, dar nu au mai putut face nimic pentru român.
Nu este clar dacă românuls-a simțit rău sau s-a aplecat prea mult peste balcon. Conform rapoartelor, lucra pentru o firmă de construcții la o serie de proiecte de renovare a fațadei exterioare și a balcoanelor clădirii.
607 decese la locul de muncă în şapte luni din 2025
Se pare că acest accident mortal la locul de muncă ar fi al cincilea înregistrat în numai două zile. În ziua precedentă au mai fost înregistrate alte patru victime. În primele şapte luni din 2025, Italia a înregistrat 607 decese la locul de muncă, adică o creștere față de anul 2024.
Din aceste cazuri, 436 au avut loc în timpul activității efective, iar 170 pe traseul către sau la muncă. De asemenea, domeniul construcțiilor rămâne cel mai riscant, cu 67 de decese raportate în primele șapte luni din 2025.
Lucrătorii străini sunt expuși unui risc dublu comparativ cu cei italieni, cu o rată a mortalității de 37 la un milion de angajați, față de 16,1 pentru muncitorii italieni.
În luna iulie, un alt cetățean român care muncea în Italia a căzut de la zece metri înălțime și a decedat. Conform unui raport al Centrului de Studii și Cercetări IDOS din 2024, peste un milion de români trăiesc oficial în Italia.
Citeşte şi: Un şofer a intrat cu TIR-ul într-un bloc
Citeste mai mult