Moțiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan intră luni după-amiază în dezbaterea Parlamentului. Documentul, intitulat „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, va fi discutat și supus votului în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, de la ora 14.00, într-un moment în care coaliția de guvernare își testează soliditatea politică.
Inițiativa aparține senatorului Ninel Peia, din grupul parlamentar Pace – Întâi România, și vine la o săptămână după alegerile din București, câștigate de Ciprian Ciucu (PNL). Opoziția acuză Executivul de eșec în administrarea principalelor domenii ale statului, în timp ce șansele ca moțiunea să fie adoptată rămân reduse, în lipsa voturilor necesare.
Moțiunea a fost prezentată de senatorul Ninel Peia, membru al grupului parlamentar Pace – Întâi România. În document se cere demisia Executivului condus de Ilie Bolojan, descris drept un „Guvern progresist” care ar fi eșuat în administrarea domeniilor esențiale ale statului.
Potrivit textului moțiunii, Guvernul „a demonstrat incapacitatea de a gestiona finanţele, sănătatea, educaţia, protecţia socială, justiţia şi administraţia publică, toate domeniile vitale care definesc viaţa unui popor liber şi demn”, relatează Agerpres.
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: Ce acuzații sunt formulate în textul moțiunii
Semnatarii documentului susțin că actuala guvernare confundă austeritatea cu eficiența și dezvoltarea cu împrumuturile externe.
„Cetăţenii plătesc preţul, iar Guvernul continuă să confunde austeritatea cu eficienţa, iar shopping-ul extern cu dezvoltarea naţională. România nu mai poate tolera această combinaţie toxică de incompetenţă şi indiferenţă. Prin urmare, solicităm Parlamentului să ia act de eşecul Guvernului şi să adopte măsurile constituţionale corespunzătoare – mai precis demiterea Cabinetului Bolojan. Poporul român merită mai mult decât promisiuni goale şi politici care îl sărăcesc. Merită un guvern care serveşte interesele naţionale, nu pe cele ale comodităţii politice sau ale afacerilor comandate de interese străine (…)”, se arată în textul moţiunii de cenzură.
Cum a reacționat premierul Ilie Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercurea trecută, pe 10 decembrie, că nu are emoții în privința votului din Parlament și că nu se agață de funcție.
„Nu am emoţii la moţiunea de cenzură, dar n-aş vrea să înţelegeţi că mă agăţ de o anumită funcţie. Ce trebuie să înţelegem? Indiferent cine este premier şi ce majoritate parlamentară am avea noi, problemele cu care se confruntă România nu dispar. Ele trebuie atacate, trebuie gestionate şi nu este un lucru uşor să faci acest proces de a le gestiona, de a corecta deficite, de a crea condiţii de dezvoltare, de a negocia contracte şi aşa mai departe”, a spus Ilie Bolojan, în emisiunea Friendly Fire.
Acesta a mai subliniat că votul pe moțiune va testa soliditatea coaliției de guvernare.
„Sigur, vom vedea soliditatea coaliţiei. Inclusiv în astfel de situaţii, atunci când e o moţiune de cenzură, se testează cel mai bine”, a precizat premierul.
Ce șanse are să fie adoptată moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan
Moțiunea este inițiată de grupul Pace – Întâi România din Senat, format din parlamentari aleși pe listele SOS România, și este susținută de parlamentarii AUR, care au anunțat că o vor semna și vota.
Pentru adoptare sunt necesare 232 de voturi din totalul de 463 de parlamentari. Opoziția nu dispune de acest număr. Partidele aflate la guvernare, PSD, PNL, USR și UDMR, au împreună 293 de parlamentari, la care se adaugă cei 16 deputați ai minorităților naționale, care susțin Executivul.
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat clar că social-democrații nu vor vota moțiunea.
„Evident că nu vom vota această moțiune de cenzură, pentru că suntem parteneri în această coaliție. Iese din discuție. Dacă vom hotărî (…) că vom ieși din guvernare, din coaliție, vom ieși, asta înseamnă asumat. Nu votăm așa ceva”, a declarat Grindeanu.
Sursa: b1tv.ro
Articolul Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, dezbătută luni în Parlament. Ce șanse are să treacă apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult