900 de angajați ai MAI sunt mobilizați în județ pentru a asigura securitatea buletinelor de vot, a secțiilor și a întregului proces electoral.
În contextul alegerilor prezidențiale, autoritățile intensifică măsurile de securitate în județul Caraș-Severin. Sâmbătă, efectivele MAI au fost implicate în misiuni de asigurare a securității buletinelor de vot și a celorlalte materiale electorale pe timpul transportului de la locurile de depozitare către secțiile vot.
MAI subliniază că efectivele implicate nu intră în contact cu buletinele de vot sau alte materiale electorale, ci doar asigură protecția transportului acestora. Materialele sunt transportate cu vehicule care nu aparțin ministerului.
Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și membrii acestora s-au prezentat astăzi la secții pentru a pregăti procesul de votare. De asemenea, au fost fixate posturile de pază în jurul secțiilor de vot, care vor rămâne sub protecția efectivelor MAI pe parcursul nopții, urmând să fie predate președinților birourilor electorale, mâine dimineață, cu sigiliile intacte.
În misiunile de astăzi, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, au fost angrenați peste 650 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și lucrători de la alte structuri, iar pentru ziua votului, la nivelul județului Caraș-Severin, sunt angrenați aproximativ 900 de angajați ai MAI, principalele misiuni fiind menținerea siguranței publice, asigurarea protecției secțiilor de vot și cercetarea sesizărilor privind incidentele electorale.
Autoritățile reamintesc cetățenilor că pot vota doar în baza unui act de identitate valabil. Orice încălcare a legii electorale poate fi sesizată imediat la numărul de urgență 112.
Citeste mai mult