Polițiștii din Arad au făcut percheziții la domiciliul unui tânăr, liderul unei grupări cu caracter extremist și membru în alte grupări similare, din țară.
Tânărul de 18 ani din Ineu a lipit mai multe stickere cu însemne naziste și anti-Semite și este acum cercetat penal pentru utilizarea în public a simbolurilor antisemite și utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
„Din cercetări a reieșit că cel în cauză ar fi liderul unei grupări cu caracter extremist și membru în alte grupări similare, din țară. La data de 12 mai 2025, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în urma activităților fiind ridicate bunuri cu valoare probatorie”, aflăm de la IPJ Arad.
Și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad anchetează doi minori, din Arad, care au distrus pietre funerare și au vopsit cu spray monumente funerare dintr-un cimitir evreiesc din oraș.
„În cauză cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, profanare de morminte și utilizarea în public a simbolurilor antisemite”, mai spun polițiștii.
În ambele dosare urmează a fi desfășurate și alte activități complexe, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și destructurarea grupărilor ilegale.
Citeste mai mult